„Regula de aur“ a criteriilor de performanţă manageriale a societăţilor de pensii (care administrează fondurile de pensii) este ca o proporţie de circa 30% din pensia finală pe care o va încasa clientul să fie plusul rezultat din profesionalismul cu care administratori investesc banii.
Baremul minim pentru contribuţia performanţei plasamentelor la pensia finală este de 15%, potrivit unui raport al APAPR. Contribuţia propriu-zisă a sumelor vărsate de angajatori în contul viitorului pesnionar nu ar trebui să acopere mai mult de 85%.
Doar de dragul comparaţiei: 18% este valoarea raportului dintre valoarea activelor nete ale fondurilor de pensii şi contribuţiile brute care le-au fost virate în ultimii patru ani.
Deşi mai sunt mulţi ani până când primii pensionari beneficiari ai sistemului de pensii private îşi vor primi banii, administratorii fondurilor de pensii atrag atenţia că sistemul îşi mai aşteaptă încă legea care va reglementa formele de plată a pensiilor.

