Rapoartele oficiale ale APOCALIPSEI meteo. Cum va arăta România peste 50 de ani
Publicat la 18.02.2020, 07:58:22
Faptul că acest lucru se întâmplă în luna februarie este doar un detaliu al unei manifestări cu mult mai vaste şi care se insinuează lent în vieţile noastre. Practic, vine Apocalipsa. Vestea bună e că nu vorbim despre cea din Biblie, plină de călăreți, demoni și trâmbițe. E doar una „meteo”, mai degrabă tăcută și deosebit de caldă. Poartă numele științific de „încălzire globală”, fenomen aparent de neevitat și care nu mai poate fi ignorat, în condițiile în care, potrivit oamenilor de știință de la ONU, clima se schimbă în mod accelerat și periculos.
Iar semnele, ca în cazul oricărei Apocalipse care se respectă, sunt deja peste tot. Inclusiv în România. Anul 2019 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din România. Am avut, în premieră, tornade răsărite, aparent de nicăieri, taman la Călărași. Sau temperaturi de 22 de grade înregistrate în mijlocul lunii ianuarie. Sunt doar câteva exemple că ceva, undeva, s-a schimbat, aparent ireversibil, în complicatele mecanisme ale climei.
Un studiu recent publicat de specialiștii Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” din București confirmă, cu date științifice, toate aceste temeri: temperaturile anormal de mari, dublate de perioadele lungi de secetă urmate de ploi și vijelii haotice, nu fac decât să compromită recoltele. Dacă nu se iau măsuri, omenirea riscă să eșueze într-un scenariu similar celui întâlnit, de pildă, în filmul „Interstellar”. Cu diferența că, în realitatea noastră, nu dispunem nici de nave stelare și nici de găuri de vierme prietenoase, capabile să ne transporte în alte lumi, ceva mai favorabile.
„Primul trimestru al anului agricol 2019-2020 s-a caracterizat (în raport cu valorile medii multianuale) printr-o secetă severă (cu excepția regiunilor podișului Moldovenesc și Central Moldovenesc) și un regim termic extrem de călduros, în toate regiunile tării monitorizate”, se arată în raportul Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS).
mai multe, pe DIGI24.ro
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
