”2022 va duce cel mai probabil la înregistrarea unor noi rezultate record pe piaţa rezidenţială din Bucureşti şi împrejurimi din punct de vedere al numărului de case şi apartamente vândute, cât şi, posibil, din punct de vedere al numărului de locuinţe finalizate”, relevă un raport întocmit de compania de consultanţă imobiliară SVN Romania pe baza statisticilor oficiale.
Astfel, peste 52.000 de locuinţe au fost vândute în Bucureşti şi împrejurimi în primele zece luni din acest an, cu 9,16% mai mult comparativ cu rezultatul din perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. 2021 a fost de altfel cel mai bun an din istoria modernă a pieţei rezidenţiale din România, cu o creştere de 37% a numărului de locuinţe vândute în Capitală şi împrejurimi faţă de 2020, care la rândul său s-a încheiat cu o creştere de 5,3% faţă de 2019.
Concomitent, peste 27.000 de noi locuinţe se aflau la începutul acestui an în construcţie în Bucureşti şi zonele limitrofe potrivit datelor SVN Romania, acesta fiind cel mai mare număr din istoria recentă, anul curent putând să aducă astfel un nou record de livrări în cea mai mare piaţă rezidenţială regională din ţară. În primele şase luni din 2022 au fost finalizate cu 14,7% mai multe locuinţe în regiune faţă de perioada similară din 2021.
”2022 a fost un nou an foarte bun pentru piaţa de profil, în ciuda contextului general nefavorabil, a creşterii constante a ratei inflaţiei şi a dobânzilor bancare şi a estimărilor constant negative. 2023 ar urma să aducă, cel mai probabil, o reducere a numărului de locuinţe noi care se vor finaliza în Bucureşti şi împrejurimi şi implicit mai puţine tranzacţii, ţinând cont şi că baza de raportare este reprezentată de recorduri absolute. Cumulat, ultimii trei ani au adus o creştere cumulată de peste 53% a numărului de locuinţe vândute iar rezultatul din 2023 trebuie analizat în acest context”, a comentat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.


