RAPORT: Eşecurile şi realizările economiei româneşti între 1990 - 2007

Transformarea economiei româneşti dintr-o economie de stat supra-centralizată în economie de piaţă funcţională s-a dovedit a fi un proces mult mai complicat şi mai complex decât s-a estimat iniţial. La începutul anilor '90 au existat voci care spuneau că României îi vor trebui 20 de ani pentru a avea economie de piaţă funcţională. Aceste idei au fost blamate la vremea respectivă, dar iată că la 18 ani ani de la schimbarea regimului, încă se mai simt influenţele economiei centralizate.

Anii '90, dominaţi de inflaţie cu trei cifre

România a pornit în tranziţie cu un handicap major şi a avut mari probleme în a se desprinde de trecut, deşi populaţia, aproape în totalitate a fost de acord cu schimbarea regimului. Cu toate acestea sloganul deja cunoscut al anilor '90 – NU NE VINDEM ŢARA – a determinat întârzieri imposibil de recuperat în domeniul privatizărilor. Astfel, economia a evoluat sinuos, cu momente de avânt urmate de prăbuşiri, cu mari fluctuaţii ale producţiei şi cu inflaţie înaltă persistentă. Decizia adoptată în 1990 de a stabili cursul de schimb la 21 lei/dolar, în condiţiile în care pe piaţa liberă era de circa 80 de lei/dolar a dus la prăbuşirea exporturilor şi la creşterea exponenţială a importurilor. Din această cauză s-a epuizat total rezerva valutară în mai puţin de şase luni. Astfel, între 1990 şi 1992, a avut loc o primă recesiune de amploare, cu rate de inflaţie de trei cifre (aşa cum a existat în toate ţările în tranziţie).

Marile privatizări au fost demarate abia la sfârşitul anilor '90

Atunci a început să se adâncească şi decalajul de investiţii străine directe dintre România şi celelalte ţări în tranziţie din regiune. În perioada 1993 – 2000 România a depăşit la acest capitol doar Bulgaria, Letonia şi Lituania, în timp ce investiţiile atrase de Polonia, spre exemplu, au fost, în medie, de peste 10 ori mai mari decât cele atrase de ţara noastră. De fapt, studiile realizate de economişti relevă că economia Poloniei, similară din multe puncte de vedere cu cea a României, a obţinut un avans de aproximativ şase ani faţă de ţara noastră.

În perioada 1993 – 1996 s-a înregistrat o dinamică pozitivă a producţiei şi o scădere a inflaţiei dar, concomitent, s-au acumulat tensiuni care s-au reflectat în creşterea rapidă a datoriei externe şi dificultăţi mari în finanţarea deficitelor externe. Liberalizarea preţurilor a fost demarată în 1990 şi finalizată în mare măsură în 1998. Însă liberalizarea graduală şi deprecierea leului, combinate cu lipsa restructurării în economie, au dus la o inflaţie medie annuală care, în 1993 a depăşit 250%. De fapt, în anii 90 o inflaţie de peste 100% nu era ceva neobişnuit. Abia din 1998, când rata medie a inflaţiei a scăzut la 59,1%, acest indicator a început să se reducă constant, ajungând la o singură cifră abia în 2005.

În 1997 rezervele băncii centrale au scăzut la 700 de milioane de dolari şi, acest fapt a determinat autorităţile să ia măsuri drastice de redresare, însă cu costuri uriaşe. Scăderea economiei a fost de 16% cumulat în perioada 1997 – 1999, ceea ce a dus la reducerea accentuată a veniturilor şi a nivelului de trai al populaţiei. Totuşi, aceste măsuri au ajutat banca centrală să îşi consolideze rezervele valutare şi, astfel, să fie evitată intrarea în încetare de plăţi în 1999.

La sfârşitul anilor '90 au avut loc marile falimente bancare

În aceeaşi perioadă a început şi curăţirea sistemului bancar prin înfiinţarea, la recomandarea Băncii Mondiale, a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare cu scopul de a debarasa băncile de stat de creditele neperformante acordate, de cele mai multe ori, preferenţial. În 1999, portofoliile bolnave de la BANCOREX şi Banca Agricolă au fost tranferate la AVAB şi, ulterior, pentru a se evita falimentul BANCOREX, autorităţile au decis fuziunea acesteia cu Banca Comercială Română. Iniţial, AVAB spera să recupereze până la 30% din creditele neperformante, procentul însă a fost mult mai mic. În contul creditelor preluate de AVAB au fost emise titluri de stat, astfel că acestea au fost transferate la datoria publică. Din peste 13 miliarde de lei şi 591 milioane de dolari care s-au cheltuit în 1999 cu băncile falimentare, numai cu BANCOREX-ul statul a cheltuit aproape 10 mii de miliarde de lei şi 591 de milioane de dolari pentru lichidare.

Şi alte bănci, însă de dimensiuni mai mici, au dat faliment la sfârşitul anilor 90: Credit Bank, Dacia Felix, Banca Albina, Bankcoop, Banca Română de Scont, Banca Turco – Română, Banca de Investiţii şi Dezvoltare. Însă, odată curăţat sistemul de creditele neperformante, şi odată cu o nouă lege bancară, băncile au devenit mult mai sigure. Privatizarea în sectorul bancar a început cu Bancpost şi a continuat cu Banca Română pentru Dezvoltare şi apoi cu Banca Agricolă.

Acum, statul mai deţine doar două bănci: CEC şi Eximbank, după ce în 2006 şi cea mai mare bancă din sistem a trecut în proprietatea Erste Bank. Odată cu consolidarea sectorului bancar, întregul sistem financiar s-a dezvoltat – atât piaţa de capital cât şi sectorul asigurărilor, leasing şi alte servicii financiare.

Indicele BET a fost lansat de BVB în 1997

Bursa de Valori Bucureşti s-a reînfiinţat în 1995 după aproape o jumătate de secol de la desfiinţarea ei de către regimul comunist. Anul 1997 a fost marcat de lansarea primului indice, BET, care a funcţionat ca un veritabil „barometru” al activităţii pe piaţă. Luna aprilie a lui 1998 marchează introducerea celui de-al doilea indice: BET-C care urmăreşte evoluţia preţului tuturor valorilor mobiliare înscrise la cota BVB. La 1 noiembrie 2000, bursa lanseaza primul indice sectorial, BET-FI - indicele societăţilor de investiţii financiare. SIF-urile au fost înfiinţate în 1997 prin transformarea celor cinci fonduri ale proprietăţii private.

Anul 2001 a insemnat listarea acţiunilor a două mari societăţi: Banca Română pentru Dezvoltare – Group Societe Generale (BRD) şi Societatea Naţională a Petrolului Petrom (SNP). Intrarea celor două companii în ring a dus la creşteri spectaculoase ale capitalizării şi volumului tranzacţiilor la Bursă. Capitalizarea bursieră a depăşit în 2002 pragul de un miliard de dolari, reprezentând 3,34% din PIB. În acelaşi an, BVB a înregistrat cea mai mare creştere dintre primele 57 de burse de valori din lume.

Capitalizarea totală a pieţei reglementate a urcat în 2006 cu aproape 40%, valoarea medie zilnică a tranzacţiilor pe piaţa reglementată a depăşit pragul de 10 milioane euro. În plus pe fondul unei volatilităţi ridicate, indicii BVB şi-au continuat şi în 2006 tendinţa ascendentă.

Tendinţa pozitivă înregistrată de titlurile listate pe BVB de la introducerea indicilor este evidentă. Indicele BET a crescut cu 1040%, BETC cu 1157% iar BET-FI cu 5488%. Indicele Bursei de la Bucureşti listat la Viena, ROTX a câştigat în ultimii 3 ani 35%.ţ

Comparând şedinţa de tranzacţionare din 20 noiembrie 1995 cu 20 noiembrie 2007, observăm o creştere de 62de mii de ori a valorii tranzacţionate şi o majorare de 192 de ori a numărului de tranzacţii.

Evoluţia pieţei derivatelor

Şi piaţa derivatelor cunoaşte o evoluţie semnificativă: De la înfiinţarea bursei sibiene în 1994, de la tranzacţiile prin strigare, bursa ajunge să lanseze pe 4 decembrie 2000 în premieră mondială, derivatele pe acţiuni.

În momentul de faţă, investitorii care tranzacţionează pe piaţa sibiană la termen au la dispoziţie 33 de active suport. În cei zece ani de activitate ai pieţei derivatelor au fost încheiate 9.660.418 contracte futures şi options.

Cele două burse sunt supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. C.N.V.M. stabileşte politica pieţei de capital prin reglementarea acesteia şi asigurarea aplicării normelor legale.

1999, anul relansării economiei româneşti

Revenind la evoluţia de ansamblu a economiei în perioada post comunistă, analiştii susţin că 1999 a fost anul relansării creşterii economice în România, deşi s-a înregistrat un avans al PIB de doar 1,8%. De altfel, această decizie a dus, practic, la triplarea exporturilor în perioada 1999 – 2004.

O altă decizie care a influenţat exporturile, dar şi celelalte sectoare ale economiei a fost introducerea, din 2005, a cotei unice de impozitare de 16% atât pe venit cât şi pe profit. Anul 2000 a consemnat începutul consolidării creşterii economice de durată pe fondul reducerii inflaţiei. Astfel, creşterea PIB a fost de 2,1 şi a continuat cu valori semnificative în următorii ani, fără a se mai înregistra revenirile pe creştere negativă din anii '90. De la scăderi de aproape 13% în 1991, economia a crescut cu peste 7% în '95, pentru a reveni pe pierderi de aproximativ şapte procente în următorii ani.

Tot în 2000 s-a reuşit prima privatizare semnificativă din industria grea – combinatul siderurgic SIDEX Galaţi. Prima privatizare din domeniul energiei a fost vânzarea rafinăriei Petromidia către grupul Rompetrol, în 2001. Şi abia în 2004 vânzarea Petrom către austriecii de la OMV. Ulterior, s-a trecut si la privatizarea unităţilor din sectorul energiei electrice şi a gazelor naturale, însă aici procesul nu este încheiat.

România, totuşi, spre bine

În concluzie, deşi cu greutate şi mai mult presaţi de negocierile cu Fondul Monetar Internaţional în anii '90 şi de cele cu Uniunea Europeană începând din 2000, guvernanţii au adoptat deciziile necesare pentru ca economia României să se transforme într-una de piaţă, fapt certificat şi de aderarea la Uniunea Europeană, începând cu 1 ianuarie 2007. În ultimii ani s-a înregistrat o creştere accelerată în majoritatea sectoarelor economiei, drept pentru care analiştii estimează o încetinire a vitezei de creştere în anii următori.

În opinia analistului Radu Crăciun, această perioadă de pauză ar putea fi de 10 – 12 luni, iar creşterea economică optimă pentru România este de 5 – 6% pe an pentru a fi sustenabilă pe termen lung.

Ana-Maria Vasile, editor-prezentator The Money Channel