Sistemele IT pentru raportare a TVA şi a accizelor, marcate cu steguleţ roşu la Raportul Comisiei Europene din mai, sunt în grafic şi vor fi complet operaţionale la data aderării dacă România va menţine acelaşi ritm al progresului în acest domeniu, conform schiţei de Raport al Comisiei Europene.
Sistemul trebuie să fie funcţional la 1 ianuarie 2007, când birourile vamale şi controlul vamal la punctele de trecere a frontierelor dintre România şi Ungaria, respectiv Bulgaria vor fi desfiinţate, iar monitorizarea tranzacţiilor va fi făcută electronic prin sistemele electronice de schimburi de date cu privire la TVA şi accize. Prin schimbul de informaţii, statele membre pot urmări circulaţia în spaţiul comun a mărfurilor pentru care nu va mai exista control vamal.
Sistemele electronice de raportare a TVA şi a accizelor sunt realizate pe baza unui proiect de asistenţă nerambursabilă PHARE, semnat în decembrie 2004, care a primit asistenţă financiară nerambursabilă de 2,4 milioane de euro de la Uniunea Europeana şi alte 3 milioane de euro din bugetul MFP pe anul trecut.
Raportul CE: Sistemele IT pentru TVA si accize vor fi operationale la 1 ianuarie 2007
Publicat la 25.09.2006, 21:02:11
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Tot mai multe firme nu-și mai plătesc creditele garantate de stat. Cererile de plată către FNGCIMM au crescut de cinci ori

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
