money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Raportul comisiei de anchetă a privatizării Petrom va fi prezentat miercuri

Publicat la 06.11.2007, 14:11:05

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Raportul comisiei de anchetă a privatizării Petrom va fi prezentat miercuri
Plenul Senatului a votat, la finele anului trecut, înfiinţarea unei Comisii de anchetă asupra privatizării Petrom, la iniţiativa senatorului Marius Marinescu. Senatorul PC, pe atunci PD, a declarat că scopul final al comisiei ar fi acela să facă propuneri pentru înlocuirea clauzelor contractuale defavorabile pentru statul român şi, în funcţie de concluzii, de a solicita intervenţia instituţiilor abilitate pentru "a lua măsuri şi a-i trage la răspundere pe cei vinovaţi".

Raportul comisiei parlamentare de anchetă care a cercetat legalitatea privatizării Petrom a fost depus la conducerea Senatului în urmă cu două săptămâni, declara, la acea dată, vicepreşedintele comisiei, Marius Marinescu. "Privatizarea Petrom a fost folosită de social-democraţi ca monedă de schimb pentru aderarea la UE, dar au profitat şi mafioţii aurului negru pentru a-şi şterge urmele afacerilor dubioase", a spus senatorul.

Actualul senator PC a ţinut să menţioneze că, "din păcate", instituţiile statului nu au sprijinit eforturile comisiei, referindu-se în principal la SRI, care nu a pus la dispoziţie raportul privind privatizarea Petrom.

Pe de altă parte, Marinescu s-a plâns şi de refuzul Curţii de Conturi de a realiza un control la Petrom. "De aceea vom cere plenului Senatului, la prezentarea raportului comisiei, să adopte o hotărâre prin care să oblige Curtea de Conturi să efectueze un control la această societate", a susţinut senatorul.

Acesta a adăugat că, la definitivarea raportului, s-a ţinut cont de concluziile experţilor contabili în domeniul petrolului şi drept internaţional care au analizat contractul de privatizare Petrom, dar şi de rezultatele audierii fostului preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gheorghe Buliga, a fostului director al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Alexandru Alexe, audierea preşedintelui Comisia Naţională al Valorilor Mobiliare (CNVM), Gabriela Anghelache, şi a vicepreşedintelui AVAS, Laszlo Gyerko.

Comisia de anchetă este alcătuită din Marius Marinescu (PC), Şerban Strătilă (PNL), Vasile Dan Ungureanu (PSD), Radu Cătălin Mardare (PSD), Carol Dina (PRM), Gheorghe Constantin (PC), Fekete Szabo Andras (UDMR). Comisia are şi un Birou, din care fac parte Carol Dina, în calitate de preşedinte, Marius Marinescu, în calitate de vicepreşedinte, şi Vasile Dan Ungureanu, în calitate de secretar.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite