În acelaşi timp, Albalact îşi anunţă intrarea pe segmentul brânzeturilor sub brandul Rarăul până la sfârşitul anului. De altfel, strategia Albalact a vizat prin această achiziţie tocmai dezvoltarea producţiei de brânzeturi tradiţionale româneşti.
“Planurile noastre iniţiale au fost acelea de a construi încă o fabrica nouă pentru producţia de brânzeturi. Dar, după experienţa proiectului greenfield de la Oiejdea - care a presupus mult timp, depăşirea bugetului iniţial de investiţii şi costuri operaţionale mari pentru pornirea fabricii - am decis că cea mai bună şi înţeleaptă strategie pentru demararea producţiei de brânzeturi şi expansiunea în piaţă este o achiziţie locală. Aşa am cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al producătorului Rarăul”, declara în toamna anului trecut Raul Ciurtin, preşedintele Albalact Alba Iulia.
Albalact a investit peste 2 mil. euro în fabrica Rarăul pentru creşterea producţiei, compania apropiindu-se la momentul actual de finalizarea tuturor investiţiilor, inclusiv pentru modernizarea fabricii de la Câmpulung Moldovenesc, urmând să fie lansată în curând producţia de brânzeturi la nivel naţional. Gama va include produse tradiţionale precum telemea, caşcaval şi brânză de burduf, potrivit datelor comunicate de companie.
În primul semestru, cifra de afaceri a Albalact a crescut cu 30,6%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 116, 2 mil. lei (27,7 mil. euro). De asemenea, profitul net înregistrat de companie a fost de aproape trei ori mai mare, respectiv 2,8 mil. lei (0,6 mil. euro) decât câştigul obţinut în perioada similară de anul trecut. Cu o cifră de afaceri de 56 mil. euro în 2008, Albalact este una dintre cele mai dinamice companii de pe piaţa locală a lactatelor, curtată de mai multe fonduri de investiţii pentru preluare. Producătorul Zuzu are o cotă de 19% pe piaţa lactatelor proaspete. Valoarea pieţei lactatelor este estimată la peste un miliard de euro, principalii jucători fiind Danone, Friesland, Albalact, Tnuva, La Dorna.
Piețe financiaremoney.ro
Rarăul, noul brand Albalact
Publicat la 05.10.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



