UniCredit Tiriac a inregistrat, in primul trimestru, un profit net de peste 21 mil. euro. Care este tinta de profit pentru 2008 si care sunt segmentele pe care mizati sa aduca o crestere a veniturilor bancii?
Tinta de profit a bancii este in conformitate cu profitul de anul trecut, pentru ca miza pentru noi in acest an nu este neaparat cresterea profitului, ci consolidarea si implementarea unei noi strategii pe care am creat-o in cursul anului trecut. Strategia noua implica intrarea pe noi segmente de clienti, cel de mass market si cel de companii mici, IMM-uri, si extinderea, in consecinta, a retelei teritoriale cu, am definit noi, pana la 300 de unitati in urmatorii trei ani. De aceea indicatorii nostri sunt in linie cu aceste prioritati.
Principalul motor al cresterii cred ca o sa ramana in continuare businessul de corporate banking care a crescut foarte bine in decursul primului trimestru.
Treptat, vom creste si pe celelalte segmente, in cel de consumer finance indirect, prin societatea de consumer finance pe care vrem sa o deschidem impreuna cu unitatea specializata a grupului, si in zona de societati mici si mijlocii prin eficientizarea si restructurarea proceselor si produselor. Acest lucru s-a realizat deja in proportie de 70%. Am constatat o crestere foarte mare, de la luna la luna, a volumului de credite pe segmentul IMM. Mai avem un singur pas si toate procesele si produsele pentru societati mici si mijlocii vor fi implementate, speram, pana la sfarsitul lunii iulie.
Noi ne-am propus o crestere lunara pe ianuarie si februarie a volumului si a numarului de credite, de circa 150-200% si am inregistrat o crestere cam de 400-500%.
Dar, asa cum am spus, suntem in stadiul de consolidare pe acest segment, deci nu ne asteptam, in acest an, la o pondere mare in total venituri. In zona corporate banking am crescut peste media sistemului bancar in primul trimestru, in schimb, in zona de retail asteptam in a doua parte a anului impactul noilor produse, care au aparut in luna martie si, de asemenea, impactul retelei si al sucursalelor nou deschise.
Luati in calcul alta majorare de capital pentru 2008?
Nu, dimpotriva, noi suntem intr-o faza de eficientizare a utilizarii capitalului si de crestere a indicatorului venituri pe active ponderate cu risc si intreprindem o serie de actiuni in acest sens. Acest lucru combinat cu implementarea BASEL II face ca nevoia de capital pe care o avem sa fie mai mica decat cea prognozata, deci nu este necesara, cu toata expansiunea retelei, o crestere de capital, suntem foarte bine capitalizati.
Ce prevede strategia de extindere teritoriala si de crestere pe active pentru anul in curs si pentru anii urmatori?
Nu avem o tinta de active, avem o tinta de venituri pe care trebuie sa le realizam in anii urmatori si, de asemenea, o tinta de indicatori de profitabilitate. Principalul nostru obiectiv este sa asiguram o crestere si o dezvoltare sustenabila.
Pe langa aceasta, un alt obiectiv al anului in curs este cresterea calitatii serviciilor catre clienti, care este clar ca a avut de suferit anul trecut, din cauza integrarii. Am integrat patru banci, deseori se face referire doar la trei, dar am integrat patru banci: Tiriac, HVB, UniCredit Romania si Banca di Roma. Focusul nostru a fost, in general, pe probleme operationale si acest lucru s-a vazut. Anul acesta vrem sa imbunatatim prestatia fata de clienti si din ceea ce am vazut pana acum deja se realizeaza din feedback-ul pe care l-am luat din sucursala si de la clienti. Deja se constata o imbunatatire evidenta a calitatii serviciilor oferite, aici poate contribui foarte mult si segmentarea retelei in sucursale corporate si retail si multi ne vad ca principal ofertant de servicii corporate. Inca nu suntem la nivelul asteptarilor in zona de retail, dar suntem foarte apreciati in zona de corporate banking.
Pe langa indicatorii mentionati si care sunt pur financiari, mai avem un obiectiv la fel de important pentru noi, care este introducerea noului concept de brand UniCredit Tiriac Bank. Acest obiectiv se refera, pe de o parte, asa cum am mentionat, la relatia cu clientii dar, foarte important, la cea cu angajatii bancii. Este o prioritate pentru noi si sunt multe de facut, dar ne‑am propus sa fim foarte activi pe aceasta directie. Cresterea nivelului de implicare a colegilor nostri si de atasament fata de brandul UniCredit sunt extrem de importante. Facem periodic o serie de studii interne si am constatat de la trimestru la trimestru o imbunatatire.
Aveti o tinta pentru cota de piata?
Nu.
Aveti vreun plan de investitii pentru societatea de credite si care credeti ca va fi volumul de credite pe termen scurt pe care il veti oferi?
Avem un plan de afaceri, desigur, pe urmatorii trei-cinci ani, pe care l-am desprins din planul de afaceri al bancii. Noi aveam construite planuri de afaceri incluzand zona de credite de consum. Acum, noua societate de credite de consum va deveni specialistul bancii in ceea ce priveste produsele care vor fi oferite clientilor. Creditele se vor inregistra in bilantul societatii de credite de consum, banca va actiona ca retea de distributie si vom primi comisioane pentru vanzarile pe care le facem. De asemenea, ceea ce am spus inainte, vom utiliza si mult mai eficient capitalul, pentru ca altele sunt cerintele in societatea de consum fata de banca in ceea ce priveste capitalizarea. Vom crea asa numitele colturi de credite de consum atat in sucursalele bancii, cat si la o serie de parteneri.
Estimati ca 2008 o sa aduca o temperare a cresterii creditarii sau va continua acelasi avant?
As spune ca, din punctul meu de vedere, cresterea va fi mai mica, decat in 2007, dar nu as numi-o temperare, pentru ca va fi, totusi, o crestere semnificativa. Daca ne uitam pe primele trei luni deja, cresterea este de circa 11-12%, raportat la decembrie 2007. Daca extrapolam, in nici un caz nu vom ajunge la o temperare a cresterii creditului. Sigur, va fi mai mica decat anul trecut, dar n-as putea numi-o temperare. O incetinire, probabil.
Va ingrijoreaza sau nu aceasta crestere rapida a creditelor de consum?
Nu ma ingrijoreaza, in ceea ce ne priveste, pentru ca noi suntem foarte atenti la modul in care le acordam, dar ma ingrijoreaza din punct de vedere al sistemului, vazand in ce conditii se acorda la alte institutii. Ceea ce ma ingrijoreaza, de asemenea, este creditarea in valute exotice care poate introduce, la un moment dat, un risc de sistem, pentru ca a crescut foarte mult creditarea in franci elvetieni, de exemplu, in ultima perioada. Dupa cum vedeti, in ultima perioada au crescut si fluctuatiile valutare, leu-euro, euro-dolar.
Cum ati caracteriza evolutia sistemului bancar romanesc din punct de vedere al activelor si al profitului in primul trimestru din 2008?
N-as spune ca primul trimestru poate fi definitoriu din punct de vedere al profitului. Din punct de vedere al activelor, tocmai am spus ca pentru activele care s-au inregistrat in Romania, cresterea este buna, daca nu chiar semnificativa.
Care sunt previziunile pentru anul in curs la nivelul sistemului bancar romanesc?
Din punct de vedere al profitabilitatii este un an greu de estimat pentru ca, in general, costurile au crescut, vorbim de cele operationale, administrative, chirii, salarii si a crescut si costul creditului, deci e greu de estimat cum va sti fiecare banca sa isi gestioneze aceste costuri. Dar, lasand asta la o parte si privind numai din punct de vedere macroeconomic, ar trebui sa fie anticipata o scadere a profitabilitatii.
CV Rasvan Radu
- 1997-2000 director piete capital, BCR
- 2000-2001 vicepresedinte CEC
- 2001-2005 vicepresedinte Raiffeisen Bank
- 2005-2007 presedinte UniCredit Romania
- 2007 - prezent presedinte executiv UniCredit Tiriac
Profil
Strategia UniCredit Tiriac, care a trecut printr-un amplu proces de integrare a jucatorilor Tiriac, HVB, UniCredit Romania si Banca di Roma, implica intrarea pe noi segmente de clienti, cel de mass market si cel de companii mici, IMM-uri, si extinderea retelei teritoriale cu pana la 300 de unitati in urmatorii trei ani, de la 152 de unitati la finele primului trimestru din 2008. Banca a raportat active de 3,74 miliarde de euro si un profit de 77,6 milioane de lei (21 milioane de euro), dupa primele trei luni din 2008, avand 2.700 de angajati. Bank Austria Creditanstalt AG detine 55.20% din capitalul social.
Banca
- 1991 - a fost infiintata Banca Comerciala “Ion Tiriac”
- 2006 - a fuzionat prin absorbtie cu HVB Bank Romania
- 2007 - a fuzionat prin absorbtie cu UniCredit Romania
- 2007 - integrarea jucatorilor sub brandul UniCredit Tiriac
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.