Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), în cursul lunii ianuarie, Autorităţile de Management ale programelor operaţionale aferente perioadei 2014 – 2020 au transmis către Autoritatea de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor, spre certificare şi rambursare, declaraţii de cheltuieli în valoare totală de 184 milioane de euro.
În acest context, Autoritatea de Management a Programului Operaţional Infrastructură Mare a transmis declaraţii de cheltuieli în valoare de 104 milioane euro, Autoritatea de Management a Programului Operaţional Competitivitate – 21 milioane euro, Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional – 52 milioane euro şi Autoritatea de Management a Programului Operaţional Capacitate Administrativă – 7 milioane euro.
”Ne-am asumat că vom aduce anul acesta rata de absorbţie cât mai aproape de 100%, fără să ne permitem să acceptăm mai puţin de 95%. Începutul ne face să fim optimişti că vom reuşi ceea ce ne-am propus, după ce am senat în 30 de zile peste 600 contracte de finanţare, în valoare de aprox. 257 milioane euro. Ele se adaugă celor peste 2.300 semnate anul trecut. Cel mai important este că impactul proiectelor pe care le finanţăm prin aceste programe operaţionale se regăseşte atât în economie, prin sprijinul pe care l-am acordat mediului de afaceri, cât şi în calitatea vieţii din mediile rural şi urban, prin investiţiile în infrastructura de transport, în extinderea reţelelor de apă şi apă uzată, în energie verde sau în domenii precum educaţie sau sănătate”, a precizat ministrul Marcel Boloş.
În ceea ce priveşte execuţia Cadrului Financiar Multianual 2014-2020, până la această dată, sumele totale primite de la Comisia Europeană, reprezentând prefinanţări şi rambursări, aferente programelor finanţate se situează la aproximativ 26,1 miliarde euro, adică 6,2 miliarde euro de la începutul anului 2022 până în prezent, din care 180 milioane euro în anul 2023, ceea ce reprezintă aproximativ 74% din alocarea UE aferentă acestor programe.


