Premierul Gordon Bajnai şi preşedintele Fidesz Viktor Orban, favorit pentru a-i lua locul, au votat la Budapesta înainte de ora locală 10.30 (11.30 ora României). Bajnai s-a prezentat singur la urne, neînsoţit de familie.
Şi liderii LMP şi MDF, András Schiffer, respectiv Lajos Bokros, a votat în capitala ungară.
Peste opt milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în primul tur al alegerilor legislative din Ungaria, care probabil că îl vor propulsa pe Viktor Orban la putere, pe baza promisiunilor de reduceri de impozite şi crearea de locuri de muncă.
Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 6.00 (7.00 ora României) şi se vor închide la 19.00 (20.00 ora României), când urmează să fie date publicităţii exit-polluri. Primele rezultate parţiale vor fi anunţate o oră mai târziu.
Potrivit sondajelor, partidul de centru-dreapta Fidesz, al lui Viktor Orban, ar putea obţine o majoritate absolută în primul tur şi chiar majoritatea de două treimi.
Sistemul de vot din Ungaria este complicat, combinând votul majoritar, cu cel proporţional pe liste şi cu o listă naţională de compensaţie. În total, Parlamentul are 386 de membri, aleşi pentru un mandat de patru ani.
Campania electorală s-a încheiat vineri la miezul nopţii, pe fondul unui scandal în care este implicat Fidesz privind folosirea unor metode ilegale în campania electorală.
Rata de participare la alegerile din Ungaria, la ora 10.00, era mai mică decât în 2006
Publicat la 11.04.2010, 10:23:22
Articole înrudite
Cele mai citite
- 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
- 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
- 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
- 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
- 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley
Newsletter zilnic money.ro
Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.


