În octombrie, AMOFM avea înregistraţi 23.892 de şomeri. Femeile reprezintă mai mult de jumătate (52%) din totalul şomerilor bucureşteni, ele fiind majoritare (51,6%) şi în rândul persoanelor indemnizate în baza Legii 76/2002 referitoare la sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut faţă de luna anterioară la 6.854 de persoane, se mai arată în comunicatul AMOFM.

În primele unsprezece luni ale acestui an au fost încadraţi în muncă 16.265 de şomeri din Bucureşti, iar numărul şomerilor care au absolvit cursuri de calificare sau recalificare organizate de AMOFM Bucureşti a urcat la 368 de persoane.

În noiembrie au fost înregistrate 77 de solicitări de adeverinţe privind venitul minim garantat, a mai anunţat Agenţia.

AMOFM a precizat că, de la începutul anului, au fost încadraţi în muncă 543 absolvenţi, din care 437 prin subvenţie. "Noua populaţie activă civilă este de 1.140.400 persoane", potrivit AMOFM.