În august, AMOFM avea înregistraţi 20.356 de şomeri. Femeile reprezintă mai mult de jumătate (52,3%) din totalul şomerilor bucureşteni, ele fiind majoritare (52,3%) şi în rândul persoanelor indemnizate în baza Legii 76/2002 referitoare la sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut uşor faţă de luna anterioară la 5.936 de persoane, se mai arată în comunicatul AMOFM.

În primele nouă luni ale acestui an au fost încadraţi în muncă 13.192 de şomeri din Bucureşti, iar numărul şomerilor care au absolvit cursuri de calificare sau recalificare organizate de AMOFM Bucureşti a urcat la 281 de persoane.

În septembrie au fost înregistrate 61 de solicitări de adeverinţe privind venitul minim garantat, a mai anunţat Agenţia. AMOFM a precizat că, de la începutul anului, au fost încadraţi în muncă 511 absolvenţi, din care 437 prin subvenţie. "Populaţia activă civilă a fost de 1.080.600 de persoane", potrivit AMOFM.

La nivel naţional, rata şomajului a urcat în septembrie la 6,9% de la 6,6% în august, iar numărul de şomeri a ajuns la 625.140. Un nivel atât de mare de şomeri nu a mai fost atins din aprilie 2004, când au fost înregistraţi 661.895 de şomeri. (NewsIn)