Faimosul Alan Greenspan, omul care a condus vreme de 18 ani piata financiara americana si mondiala, urmarea, in timpul crizei declansate de atacurile din 11 septembrie 2001, nu atat indicii bursieri si volumul cifrelor de afaceri ale marilor companii, cat evolutia numarului de someri, deci, de nemultumiti. Unul dintre conducatorii marilor institutii financiare internationale avertiza, recent, asupra pericolului ca actuala criza sa declanseze mari miscari populare de protest. Iar presa si lumea politica internationala au dovedit o mult mai mare sensibilitate la bonusurile acordate managerilor bancilor falimentare sau la privilegiile financiare ale politicienilor decat la numarul exproprierilor imobiliare. Ieri, agentiile de presa anuntau declansarea unei greve de protest chiar in interiorul Bancii Centrale Europene, ai carei angajati se opun deciziei conducerii de a modifica schema de pensionare existenta.
Daca punem la un loc toate sumele care au starnit indignarea opiniei publice si mania jurnalistilor, obtinem o cifra insignifianta in raport cu totalul pierderilor financiare si economice. Mai putin decat o picatura intr-un ocean. Si atunci, de ce aceasta speciala preocupare a conducatorilor economiei moderne? Pentru ca actuala ordine a lumii, cea care permite deopotriva democratiile politice ale lumii dezvoltate, calatoriile pe Marte, tratamentul cancerului, internetul, telefonia mobila si, in general, toate cuceririle civilizatiei moderne, se bazeaza nu pe soliditatea confortabila a unor realitati, ci pe aburul subtire al unei imagini.
Stim ca orice ratacit in desert care vede in departare o oaza se indreapta catre ea. Oaza poate fi reala, si atunci traieste, sau poate fi o fata morgana, si atunci moare, mediul inconjurator fiind ostil vietii. Mediul politic si socio-economic in care traim este, ca si desertul, ostil miliardelor de oameni care il populeaza. In principiu, el functioneaza doar in favoarea unor elite extrem de restranse numeric, ceea ce nu deranjeaza pe nimeni, asa cum niciun ratacit in desert nu se revolta impotriva oamenilor care traiesc deja in oaza unde doreste el sa ajunga. Miliarde de oameni doresc sa ajunga in acea oaza, iar faptul ca ei “o vad” si cred ca pot ajunge pana acolo este secretul absolut al actualului sistem de organizare a societatii, a economiei si a politicii. Un joc de imagine capabil sa sustina cea mai importanta caracteristica a sistemului - increderea in el.
Increderea in sistem face ca sute de milioane de oameni sa mearga in fiecare zi la munca, increderea in sistem face ca sute de miliarde de dolari sa fie zilnic mutati dintr-un loc in altul, increderea in sistem face ca masinile sa se opreasca la culoarea rosie a semaforului si tot increderea in sistem face ca sistemul sa se extinda, ceea ce noi numim “globalizare”. Iar increderea in sistem se bazeaza pe un strat subtire de gesturi simbolice referitoare la egalitate, justitie sociala, dezvoltare si un viitor mai bun pentru toata lumea. Daca acest strat de simboluri este macinat de conflicte ideologice si sociale, atunci gheata subtire pe care trebuie sa treaca trenul greu al omenirii este in pericol.
