money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Razboiul subventiilor agricole de la Potsdam

Publicat la 24.06.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Razboiul subventiilor agricole de la Potsdam

Dupa mai mult de cinci ani si jumatate de negocieri pentru implementarea deciziilor de liberalizare a comertului luate cu ocazia Rundei Doha, din noiembrie 2001, esuarea intalnirii dintre cele patru puteri anunta o noua era de protectionism in politicile comerciale ale marilor economii nationale.

Negocierile "G4" din Potsdam de saptamana trecuta erau vazute ca ultima sansa reala de a se ajunge la un acord inaintea termenului-limita stabilit de OMC, la sfarsitul lunii iulie. Totusi, directorul general al OMC, Pascal Lamy, a promis joi seara ca negocierile intre membrii OMC vor continua la Geneva saptamana aceasta.

Principalele discutii s-au dus in jurul sectorului agricol, unde SUA erau gata sa reduca subventiile pentru fermieri pana la 17 miliarde de dolari (12,65 mld. euro), desi Ministrul de Comert din India, Kamal Nath, citat de Forbes, sustine ca subventiile din 2006 au fost de 10,8 miliarde de dolari (8 mld. euro), deci SUA vor creste subventiile, nu le vor scadea. Oficialul indian sustine ca negocierile au esuat din cauza reticentei SUA de a veni cu concesii acceptabile.

UE era pregatita sa ofere mai mult acces la sectorul agricol european. De cealalta parte, India si Brazilia trebuiau sa reduca masurile protectioniste de pe piata produselor agricole si sa permita prezenta producatorilor agricoli straini pe teritoriul lor in conditii de concurenta. Secretarul de stat pe agricultura al SUA, Mike Johanns, sustine ca India si Brazilia nu si-au modificat pozitia in negocieri de doi ani, raspunzand astfel acuzelor omologului indian.

Desi cele patru puteri nu pot vorbi in numele tuturor celor 150 de tari membre ale OMC, rezultatele negocierilor "G4" de la Potsdam puteau veni cu o solutie la impasul in care se gaseste Runda Doha.

Termen-limita

Negocierile "G4" din Potsdam, de saptamana trecuta, erau vazute ca ultima sansa reala de a se ajunge la un acord inaintea termenului-limita stabilit de OMC, pentru sfarsitul lunii iulie.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite