Piata muncii de la noi se afla intr-un deficit din ce in ce mai accentuat de buni specialisti. Pe masura ce fluxul investitiilor straine se accentueaza, competitia economica se transfera tot mai mult pe terenul resurselor umane. Principala problema cu care se confrunta angajatorii - atat cei aflati in faza de „start up”, cat si cei cu experienta pe piata noastra - este: „unde gasim oamenii care sa ne deruleze afacerile?”.
Asa-numitul „razboi pentru talente”, care a schimbat agenda afacerilor de la inceputul anilor 2000, produce tot mai mult zgomot de arme si pe piata romaneasca. Nu exista domeniu in care angajatorii sa nu aiba probleme cu gasirea de buni specialisti, manageri sau simpli angajati. Si atunci cand ii gasesc, firmele se trezesc rapid ca i-au si pierdut. Oamenii primesc imediat o oferta mai buna din partea unor firme competitoare. Si pleaca. Specialistii in recrutare marturisesc ca sunt nevoiti sa apeleze la cele mai neobisnuite metode pentru a intra in gratiile eventualilor candidati (drop mail-uri, sms-uri, reclame ingenioase etc). S-a ajuns pana acolo incat se face head-hunting („agatarea” directa a unor profesionisti) pentru zona entry-level, ceea ce era de negandit cu cativa ani in urma. Daca metoda era utilizata pana recent doar la nivel de top management, acum sunt „vanati” de la firme concurente atat agentii de vanzari si contabilii, cat si zidarii si motostivuitorii. Se poate merge mai jos de atat?
Consecinta fireasca, dar dezavantajoasa, pentru angajatori, a acestei crize este cresterea rapida a salariilor. Multi dintre investitorii straini care prospecteaza piata romaneasca raman uimiti de pretentiile salariale pe care le intalnesc aici. Pentru ca piata romaneasca este total nestructurata, nimeni nu le poate spune dinainte la ce sa se astepte. Unii se declara socati dupa ce si-au inceput business‑ul. Desigur, pentru noi, in postura de angajati, vremurile sunt bune si nu simtim ca este cazul sa le plangem de mila angajatorilor. S-ar putea, insa, ca, pe termen lung, aceasta accelerare de costuri salariale sa produca dezechilibre care sa afecteze economia romaneasca in ansamblu.
Costul scazut al muncii era principalul factor de atractivitate a Romaniei pentru cei care au decis sa-si externalizeze aici centrele de productie sau de servicii. Daca conditiile salariale se modifica rapid, este foarte posibil ca investitorii sa isi faca bagajele si sa se relocheze mai repede decat ne-am fi asteptat. Perioada de stationare a unor investitori pe piata romaneasca ar putea sa fie mult mai mica decat a fost in Ungaria, Cehia sau Polonia. Ciclul firesc de cinci-zece ani in alte tari din Europa de Est s-ar putea sa dureze la noi mult mai putin, iar firmele sa-si continue traseul catre Ucraina, sau chiar la fratii basarabeni.
