"Începând cu data de 17 august 2020, Răzvan Copoiu ocupa poziţia de director general al Signify România şi al altor 9 ţări din Europa de Sud-Est (Slovenia, Croaţia, Serbia, Bulgaria, Republica Moldova, Albania, Muntenegru, Bosnia-Herţegovina şi Macedonia de Nord)", a anunţat compania.
Cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul energetic şi industrial, Răzvan Copoiu va coordona activitatea comercială a ţărilor pe care le are în subordine, urmărind consolidarea poziţiei de lider a companiei pe zona de iluminat inteligent şi IoT.
Răzvan Copoiu vine cu o expertiză vastă în managementul vânzărilor B2B de echipamente electrice, în domeniul energiilor regenerabile şi al automatizărilor industriale, dar şi al soluţiilor software, IoT şi Cloud based.
"Inovaţia este cea care face un business să se diferenţieze, iar în secolul 21 cred cu tărie că numai companiile care au aceasta în ADN vor avea succes. Mă bucur că mă alătur unei companii care reuşeste să facă diferenţa în piaţă cu produse care sunt deopotrivă inovative, sustenabile dar şi competitive. Voi valorifica întreaga mea expertiză din domeniu pentru a consolida poziţia companiei în domeniul IoT şi Industry 4.0, pentru a găsi cele mai eficiente soluţii de business în pieţele pe care le coordonez", a explicat Răzvan Copoiu.


