money.ro
Actualitatemoney.ro

Razvan Lucescu: Corect ar fi fost ca finala sa fie arbitrata de o brigada straina

Publicat la 25.05.2007, 10:00:55

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Razvan Lucescu: Corect ar fi fost ca finala sa fie arbitrata de o brigada straina

Antrenorul Rapidului, Răzvan Lucescu, a declarat că şi-ar fi dorit ca finala Cupei României să fie arbitrată de o brigadă din străinătate şi că apreciază gestul adversarilor de la Poli Timişoara, care au cerut control antidoping, transmite corespondentul NewsIn.

"Suntem cu gândul numai la acest meci. Noi ştim ce înseamnă să te bucuri de victorie în Cupă, anul trecut am simţit acest lucru, acum vrem la fel. Suntem bucuroşi că Timişoara a cerut control antidoping. Şi noi am cerut de multe ori aşa ceva şi a fost mai bine. Mai mult, corect ar fost ca finala să fie arbitrată de o brigadă străină, aşa cum a fost la CFR Cluj-Steaua, sau în derby-urile bucureştene", a declarat Răzvan Lucescu, joi noapte, la sosirea la Timişoara.

La rândul său, antrenorul secund al giuleştenilor, Viorel Moldovan, a afirmat că îşi doreşte să-şi învingă fosta echipă: "E ultimul meci al meu şi îmi face plăcere să joc la Timişoara împotriva fostei mele echipe. Vreau să câştigăm în această atmosferă extraordinară de pe stadionul Dan Păltinişanu".

Finala Cupei României va fi condusă la centru de Augustus Constantin, care va fi ajutat de la cele două linii de asistenţii Adrian Vidan şi Corneliu Fecioru, în timp ce arbitru de rezervă va fi Cristian Balaj.

Finala Cupei României, Poli Timişoara-Rapid, se va disputa sâmbătă, de la ora 20:45, pe stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara .

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite