„Vă sugerez să îl contactaţi pe domnul Giuliani pentru comentarii cu privire la declaraţiile prezentate ca fiind ale sale. Guvernul SUA nu comentează opiniile sau concluziile unor persoane fizice, cetăţeni americani”, afirmă Donald Carroll, purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA, într-un răspuns pentru Digi24.
El invocă declaraţia comună a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti şi a principalilor parteneri europeni ai României, din 28 iunie, potrivit căreia „până recent, România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient. Îi încurajăm pe români să continue pe această cale. Urmărim cu atenţie schimbările la codurile penal şi de procedură penală şi ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva unei serii de infracţiuni. Încurajăm toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi al experţilor internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei şi Comisia de la Veneţia”.
Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal și fost primar al New York a transmis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis și altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor Parchet General-SRI și stoparea presiunile asupra judecătorilor.



