Prima conexiune la sistemul energetic s-a facut la 25% din puterea nominală a reactorului, de circa 700 MW. "În continuare, după efectuarea cu succes a tuturor testelor şi activităţilor specifice acestei faze, se va ridica progresiv puterea la 50%, 75% şi 100%", se arată în comunicat.
Astfel, reactorul 2 este prevăzut să intre în exploatare comercială la finele lunii septembrie 2007 şi va creşte aportul energiei nucleare în România la circa 17-18%. Acest lucru va avea efecte imediate în planul stabilităţii sistemului energetic şi al menţinerii tarifului pentru populaţiei.
Unitatea 2 a fost realizată pe baza unui contract de conducere de lucrări încheiat în 2003 cu Atomic Energy of Canada Ltd. si ANSALDO-Italia. Reactorul CANDU 6 care echipează Unitatea 2 este al doilea reactor de acest tip de pe platforma CNE Cernavodă, primul funcţionând din 1996.
Reactorul 2 de la Cernavodă a fost conectat la sistemul energetic naţional
Publicat la 07.08.2007, 16:57:32
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
