Realismul magic al restructurării agenţiilor

Restructurarea agenţiilor guvernamentale se face în baza unei evaluări a serviciilor publice, pornind de la premisa raţională că agenţiile sunt furnizori de servicii. Evaluarea serviciilor publice dezvăluie imaginea exactă a acestora, precum şi a cheltuielilor publice de susţinere. Totodată, evaluarea permite fixarea unui normativ de cost pe fiecare serviciu public. Acest cost nu se fixează pe domenii sau agenţii, cum a anunţat Guvernul.

Pe suportul unei evaluări a serviciilor, Guvernul ajunge la restructurarea agenţiilor sau chiar a ministerelor, în baza unui plan de acţiune întocmit şi coordonat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, conform atribuţiilor acestei autorităţi. Deocamdată, acest minister nu a oferit nimic. Aşadar, Guvernul nu a procedat metodic şi organizat. Din contră, totul se desfăşoară confuz. Guvernul a anunţat o restructurare de agenţii, asortată cu o reducere a posturilor de funcţionari publici cu 20% şi cu o standardizare de costuri pe domenii. Niciun responsabil din Guvern nu a dat publicităţii o evaluare. Totodată, nu s-a publicat lista tuturor agenţiilor guvernamentale, ceea ce nu este democratic. S-a evitat astfel o dezbatere cu societatea civilă, care ar fi scos în evidenţă aberaţiile ce există în sectorul public, cu mult mai mari decât cunoaştem. Dar, pentru că se lucrează haotic, Guvernul României şi-a şubrezit poziţia atât faţă de public, refuzând comunicarea cu acesta, cât şi faţă de sindicate şi opoziţie, întrucât nu şi-a construit argumentele legale şi economice pentru a proceda la restructurarea agenţiilor şi la concedierea funcţionarilor publici.

Toată restructurarea se reduce la o negociere politică, în condiţiile în care se dau afară oameni. Evident, nu secretarii de stat. Am să întăresc afirmaţiile scrise mai sus cu încă un lucru care mi s-a părut surprinzător. Recitind Legea nr. 90/2001, de organizare a Guvernului, am descoperit că agenţiile guvernamentale nu au un statut legal care să le fixeze cadrul general de organizare şi principiile de subordonare şi funcţionare. Cu alte cuvinte, nu se ştie ce tip de autorităţi publice sunt agenţiile guvernamentale. De aceea, până în prezent nu s-a fixat o legătură raţională de subordonare a agenţiilor faţă de un minister, având drept criteriu obiectul lor de activitate. Aşa se explică faptul că multe agenţii guvernamentale se află în coordonarea prim-ministrului, deşi nu au nicio legătură cu activitatea acestuia.

În prezent există 12 astfel de agenţii, cum sunt Inspectoratul de Stat în Construcţii sau Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, deşi prima ar fi trebuit pusă sub coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, iar cea de a doua - sub cea a Ministerului Economiei.

Aceleaşi relaţii de subordonare aberante au fost create şi pentru viceprim-ministrul Guvernului. Articolul 3 alin.(2) din Legea de organizare a Guvernului nr. 90/2001 prevede că viceprim-ministrul are în coordonare Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii. De asemenea, viceprim-ministrul are în coordonare Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Cum domnul Nica este viceprim-ministru, rezultă că dumnealui are în coordonare o agenţie pe care ministerul la comanda căruia se află o are în subordine. Nu cred că o asemenea logică există într-o altă ţară democratică.