Potrivit proiectului, soluţia reţinută pentru Bucureşti, prevăzută la art. 4 din Memorandumul cu tema "realizarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică prin sistem de alimentare centralizată cu energie termică integrat (SACET) în Municipiul Bucureşti şi Municipiul Constanţa", aprobat în şedinţă de Guvern, presupune iniţierea demersurilor pentru reorganizarea RADET Bucureşti în societate comercială şi transferul acţiunilor ELCEN Bucureşti din proprietatea privată a statului în cea a municipalităţii, fuziunea dintre ELCEN şi societatea rezultă din reorganizarea RADET Bucureşti şi realizarea SACET. De asemenea, selectarea prin procedurile concurenţiale prevăzute de legislaţie a unui partener-operator cu experienţă profesională şi capacitate financiară care să realizeze investiţii în SACET în scopul creşterii calităţii serviciului public la un tarif suportabil pentru populaţie, cu un efort rezonabil al bugetului Capitalei.

 

Cât priveşte Comitetul de implementare, acesta va fi format din reprezentanţi ai CGMB, ai PMB, ai AMRSP, ai RADET Bucureşti, ai sindicatului din RADET, din experţi de la ASE şi Universitatea Politehnică Bucureşti şi va avea drept scop elaborarea documentelor ce urmează a fi aprobate de CGMB. Comitetul va fi asistat, din punct de vedere tehnic şi juridic, de o structură executivă internă ce va fi constituită prin dispoziţie a primarului general în cadrul AMRSP.

 

Realizarea serviciului integrat de alimentare cu energie termică în Bucureşti prezintă o serie de avantaje, precum responsabilitatea asupra operării şi gestionării serviciului pentru întregul lanţ energetic, asigurarea continuităţii serviciului public prin respectarea parametrilor de calitate ai energiei termice, promovarea unui sistem unitar de producere, transport şi distribuţie a energiei termice, gestionat de un operator unic, care poate gestiona optim evoluţia costurilor reale cu posibilitatea obţinerii unor reduceri ale preţului local al energiei termice, asigurarea pe termen lung a resurselor necesare serviciului public, prin reabilitarea şi modernizarea SACET pe tot lanţul tehnologic.

 

În cadrul şedinţei de miercuri, consilierii generali vor mai lua în discuţie proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii unui contract de consultanţă cu International Finance Corporation (membru al Grupului Băncii Mondiale) pentru implementarea de către Municipiul Bucureşti a art.4 lit.e) "Selectarea prin procedurile concurenţiale prevăzute de legislaţia în vigoare, a unui partener/operator cu experienţă profesională şi capabilitate financiară care să realizeze investiţii în SACET, în scopul creşterii calităţii serviciului public la un tarif suportabil pentru populaţie şi un efort rezonabil al bugetului Municipiului Bucureşti", prevăzut în Memorandumul cu tema "Realizarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică prin sistem de alimentare centralizată cu energie termică integrat (SACET) în Municipiul Bucureşti şi Municipiul Constanţa", aprobat în şedinţă de Guvern.

 

Un alt proiect vizează aprobarea achiziţionării de către RADET Bucureşti a unor servicii de asistenţă şi consultanţă juridică pentru implementarea Memorandumului cu tema 'Realizarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică prin sistem de alimentare centralizată cu energie termică integrat (SACET) în Municipiul Bucureşti şi Municipiul Constanţa', aprobat în şedinţa Guvernului României din data de 27.03.2013.