Recesiune la nivel mondial în piaţa auto
Publicat la 11.11.2008, 08:04:30
Scăderea acută a vânzărilor de maşini la nivel mondial, pe fondul crizei financiare, a creat dificultăţi tuturor marilor producători auto. Şi asta în condiţiile în care anul trecut piaţa auto marcase un record de vânzări, iar anul 2008 se anunţase a fi cel mai bun din istorie pentru mulţi dintre marii producători mondiali.
Criza financiară a dat însă peste cap toate planurile industriei auto mondiale. Pe fondul scăderii vânzărilor, au apărut problemele financiare, iar pînă la reducerea producţiei, şomaj tehnic şi concedieri n-a mai fost decât un pas. Ford şi General Motors au închis temporar multe dintre fabrici din Statele Unite si Europa, Renault a anunţat că-şi va reduce producţia cu 20 la sută, în al patrulea trimestru al anului, iar Opel a sistat producţia din Polonia, pentru o săptămână, după ce a închis temporar alte două uzine din Germania.
Volkswagen-Audi a redus drastic producţia la uzinele Seat din Spania şi la Skoda, în Cehia, iar Peugeot Citroen a anunţat un program de oprire temporară a construcţiei de maşini în fabricile din Franţa. Inclusiv BMW şi Daimler - Mercedes au anunţat că vor închide temporar câteva fabrici, pe fondul scăderii vânzărilor.
Oprirea producţiei a adus, pentru mulţi dintre producătorii auto şi disponibilizări de personal. Chrysler a anunţat că va concedia, până la finele anului, peste 20 de mii de salariaţi, Nissan va trimite în şomaj tehnic 3500 de oameni, iar Fiat a dat afară 1700 de angajaţi.
Şi specialiştii din România estimează că anul 2009 va fi un an foarte prost pentru industria auto.
"Va fi un an mai rău decât 2008 pentru industria auto. Sunt convins că vom vedea solicitări in industria auto, în Franta, în Germania. Aceste voci se vor înmulţi, statul va fi tentat să intervina mai ales in domenii strategice", a declarat Daniel Dăianu, europarlamentar.
"După părerea mea este un moment extrem de trist. Să nu uităm că Dacia are o contribuţie importantă la PIB-ul României. Ce se întâmpla în Europa şi se intamplă şi în România sunt lucruri foarte importante. Asistam la căderi fără precedent în istoria automobilului în ultimele decenii. Dacă este să vorbim de căderi de vanzări, atunci compania din Europa cu cea mai are cădere este Toyota care să ne amimtim că reprezintă prototipul câştigătorului în orice condiţii", a precizat Dan Vardie, analist piaţa auto.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
