O cincime dintre ei cred că zona euro nu va mai exista în actuala sa formă, cu 17 membri, în timp ce majoritatea consideră că şansele ca zona să se destrame sunt de 30% - 40%.
Creşterea economică în Europa a încetinit în ultimele luni, în condiţiile în care criza datoriilor suverane din zona euro a obligat guvernele să îşi limiteze cheltuielile şi a subminat încrederea pe pieţele financiare globale.
În perioada iulie-septembrie, economia din zona euro a crescut cu 0,2%, în timp ce economiile celor 27 de state membre UE au crescut colectiv cu 0,3%.
Politicienii au încercat să rezolve criza, inclusiv printr-un acord de consolidare a relaţiilor între statele membre UE, dar pieţele nu sunt convinse deocamdată că măsurile luate sunt suficiente.
Cu cât se prelungeşte mai mult criza datoriilor, cu atât este mai probabil ca Europa să se întoarcă la recesiune, au avertizat economiştii.
Studiul a fost realizat în rândul a 34 de economişti britanici şi europeni care consiliază în mod regulat Banca Angliei. Dintre cei 27 care au răspuns, 25 au spus că Europa va intra în recesiune anul viitor.
Recesiunea se întoarce în Europa în 2012
Publicat la 30.12.2011, 08:30:48
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
