money.ro
ActualitateMihai Barsan

Recomandările medicilor pentru perioada sărbătorilor

Publicat la 25.12.2012, 15:08:52

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Recomandările medicilor pentru perioada sărbătorilor

Medicii recomandă consumul moderat de alimente tradiţionale pe bază de carne de porc, mai ales a celor cu conţinut ridicat de grăsimi şi preparate termic, prin prăjire.

 

Specialiştii de sănătate publică din Ministerul Sănătăţii fac o serie de recomandări privind expunerea la frig, dar şi referitor la consumul de alimente în perioada Sărbătorilor de Iarnă.

"Astfel, având în vedere preocuparea MS pentru menţinerea unei bune stări de sănătate a populaţiei, în această perioadă sunt recomandate: consumul moderat de alimente tradiţionale pe bază de carne de porc, mai ales a celor cu conţinut ridicat de grăsimi şi preparate termic, prin prăjire; carnea şi preparatele din carne de porc trebuie achiziţionate de la comercianţi autorizaţi care pot certifica controlul sanitar-veterinar al produselor; alimentaţia trebuie să fie diversificată şi să cuprindă cereale, legume, fructe şi produse lactate", se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

 

Se recomandă, de asemenea, evitarea consumului excesiv de alcool.

 

În ceea ce priveşte expunerea la frig, în special a persoanelor care vor participa la evenimentele organizate în aer liber, se recomandă folosirea mijloacelor de protecţie adecvate (căciuli, mănuşi, fulere, îmbrăcăminte corespunzătoare). De asemenea, este bine ca aceste persoane să se deplaseze, periodic, în locuri încălzite. Hidratarea trebuie făcută cu lichide calde, fără conţinut de alcool.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite