Programul Programul de Recompense pentru Informaţii despre Organizaţiile Infracţionale Transfrontaliere al Departamentului de Stat al Statelor Unite (TOC) oferă recompense pentru informaţii care să conducă la arestarea şi/sau condamnarea românilor N.P. şi B.D., presupuşi autori de fraude pe internet, se precizează într-un comunicat remis, marţi, agenţiei Mediafax.

N.P., pentru care se oferă o recompensă în valoare de până la 1.000.000 de dolari, este presupus organizator al unei scheme de fraudă cibernetică prin care se plasa pe website-uri americane de comerţ electronic numeroase anunţuri convingătoare de vânzare de maşini, motociclete, bărci şi alte bunuri de mare valoare care nu existau în realitate.

"Victimelor li se cerea să transfere bani în conturi bancare frauduloase, din care sumele erau transmise conducătorilor organizaţiei, în România. Este posibil ca această conspiraţie să fi cauzat victimelor din SUA pierderi de milioane de dolari", mai precizează Departamentul de Stat.

Pentru B.D., care, aparent, a fost un membru cheie al schemei, se oferă o recompensă de până la 750.000 de dolari.

Cei doi români sunt căutaţi de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) pentru acuzaţii ce includ conspiraţia în vederea comiterii de infracţiuni cu consecinţe deosebit de grave - transferuri frauduloase, spălare de bani, falsificare de paşapoarte şi trafic cu însemne contrafăcute, precum şi pentru acuzaţii de transferuri frauduloase substanţiale şi spălare de bani.