Rezervele valutare in dolari, la nivel mondial, au urcat, in trimestrul al treilea din 2008, la nivelul-record de 2.800 miliarde, 64,5% din totalul fondurilor monitorizate, comparativ cu 62,9% in trimestrul al doilea, potrivit unui raport al FMI, citat de Reuters. Totodata, rezervele mondiale de valuta au scazut in perioada iulie-septembrie cu 1,8%, pentru prima data in aproape trei ani, ajungand la 6.900 miliarde dolari. FMI monitorizeaza aproape doua treimi din fondurile in moneda straina detinute la nivel mondial, circa 4.400 miliarde dolari. Masura este in concordanta cu aprecierea monedei americane din trimestrul al treilea, intrucat investitorii, speriati de criza creditelor, au ales transferul activelor catre piata americana, considerata mai putin vulnerabila. Ponderea euro a coborat la 25,5% in trimestrul al treilea, de la 26,6% in perioada aprilie-iunie, ca urmare a deprecierii cotatiei monedei europene cu 10,5% in raport cu dolarul. (Mediafax)
Record al rezervelor mondiale in dolari
Publicat la 07.01.2009, 22:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
