Banca Naţională a Elveţiei (SNB) anunţa săptămâna trecută că ţinteşte Libor la trei luni cât mai aproape de zero şi va creşte lichidatea pe piaţă pentru a contracara aprecierea francului elveţian, "care ameninţă dezvoltarea economiei şi stabilitatea preţurilor din Elveţia".
Viceguvernatorul BNR Cristian Popa menţiona recent că banca centrală a fost extrem de vocală în privinţa faptului că împrumutul în franci elveţieni nu este o soluţie bună.
"În primul rând, că raportul între franc şi euro în momentul în care aceste împrumuturi păreau avantajoase, respectiv în anii 2007-2008, era foarte jos şi nu era sustenabil acest raport pe durata scadenţei unui credit imobiliar şi pentru că populaţia are o experienţă limitată în gestionarea unui nivel semnificativ al datoriei de-a lungul unui întreg ciclu de afaceri, în special în fazele sale descendente", a spus Popa.

