Redacţia BBC în limba română îşi va încheia definitiv transmisia la 1 august
Publicat la 26.06.2008, 05:03:08
"Vorbim de două motive principale pentru care am decis să încetăm difuzarea ştirilor în limba română, în primul rând datorită aderării României la Uniunea Europeană şi instalării democraţiei cu toate imperfecţiunile sale, fapt care are urmări şi asupra dezvoltării mass-media, în prezent existând 160 de posturi de radio şi în al doilea rând, datorită fuziunilor şi achiziţiilor pe piaţa radio care au condus la refuzarea preluării BBC", a declarat pentru Newsin, Răzvan Scorţea, directorul postului BBC România.
Cele 4 frecvenţe FM ale BBC din România şi cea din Republica Moldova, care în prezent difuzează şi programe în limba română, vor continua să transmită exclusiv programe în limba engleză în România şi în engleză, rusă şi ucraineană în Republica Moldova, în măsura în care autorităţile media o vor permite.
"Cu regret confirm faptul că decizia este definitivă, acceptată de Ministrul de Externe britanic, David Miliband, dar intenţia noastră nu este aceea de a pleca definitiv din România, vom încerca să păstrăm frecvenţele proprii din Bucureşti, Timişoara, Constanţa şi Sibiu şi să emitem în limba engleză 24 de ore din 24", susţine Răzvan Scorţea, directorul postului BBC.
Parteneriatele cu alte posturi de radio pentru transmiterea ştirilor de patru ore sunt foarte importante într-o ţară unde audienţa pe unde scurte este nesemnificativă, iar schimbările pieţei au condus la scăderea audienţei BBC (în prezent, sub 3 la sută din piaţa radio), fenomen care nu a putut fi combătut prin lansarea câtorva frecvenţe FM proprii.
Redacţia în limba română a BBC WS şi-a început transmisiile la 15 septembrie 1939, iar în lume acest post radio este prezent în 33 de limbi, după cum urmează : albaneză, arabă, azeră, bengali, birmaneză, engleză pentru Caraibe, cantoneză, franceză pentru Africa, hausa, hindi, indoneziană, kinyarwanda/kirundi, kirkiză, macedoneană, mandarină, nepaleză, pashto, persană, portugheză pentru Brazilia, română, rusă, sârbă, sinhaleză, somaleză, spaniolă pentru America latină, swahili, tamilă, turcă, ucraineană, urdu, uzbecă şi vietnameză.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
