money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Redeventele si taxele, majorate la nivelul din UE, de anul viitor

Publicat la 06.06.2007, 14:49:28

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Redeventele si taxele, majorate la nivelul din UE, de anul viitor

 
Redevenţele şi taxele plătite de companii pentru exploatarea rezervelor naţionale de petrol, gaze, cărbune, ape şi sare vor creşte, cel mai probabil, de anul viitor, în unele cazuri chiar cu peste 100%, fiind "aduse la nivelul celor din UE", a declarat, miercuri, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Bogdan Găbudeanu.

Potrivit acestuia, ANRM propune prin proiectele de modificare a legilor petrolului şi minelor, majorarea redevenţelor şi taxelor plătite de companiile din domeniu.

Găbudeanu a mai arătat că proiectul de modificare a legii petrolului ar urma să fie aprobat de Guvern la sfârşitul lunii august şi ulterior trimis Parlamentului, iar noile redevenţe ar urma să fie aplicate începând de anul viitor.

Preşedintele ANRM a adăugat că prin modificarea legii minelor, redevenţele pentru explorare şi producţie cresc între 50 şi 100%, iar taxele chiar mai mult decât atât.

Astfel, taxa pentru kilometrul de exploatare a unui perimetru minier, care, în prezent, este de circa 25 de milioane de lei vechi va urca la peste 200 de milioane de lei vechi, a explicat acesta.

Găbudeanu a mai spus că pentru ape minerale redevenţa va creşte de la doi euro/mia de litri la patru euro/mia de litri şi se vor majora şi redevenţele datorate exploatării sării de la 8 la 10% din valoarea producţiei.

"Cel mai probabil şi redevenţele majorate pentru cărbune, ape minerale şi sare vor intra în vigoare tot de anul viitor", a mai punctat el.

Anul trecut, din redevenţele miniere statul a încasat 62,26 milioane de lei noi, din cele de petrol 782,89 milioane de lei noi şi din taxele miniere - alte 1,8 milioane de lei noi, a mai spus preşedintele ANRM.

Găbudeanu a mai spus că ANRM ar putea acorda în toamnă licenţe de explorare pentru nouă perimetre de petrol şi gaze şi licenţe de exploatare-dezvoltare pentru alte 26, pentru care a publicat deja anunţuri de licitaţie.

Rezervele de gaze naturale ale României se estimează că vor fi epuizate în 25-30 de ani, iar gradul de înlocuire a acestora cu noi descoperiri este de cel mult 30%, a declarat, recent, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gicu Boroşi.

Sursa: Newsin

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite