Producătorii de autovehicule au fost afectaţi de recesiunea economică, vânzările scăzând puternic, iar profiturile s-au diminuat suplimentar şi de supracapacitatea de producţie.
Însă piaţa dă semne de stabilizare chiar şi în regiunile cele mai afectate, precum Italia şi Spania, unde cererea s-a înjumătăţit în cinci ani din cauza crizei, ceea ce le dă speranţe principalilor jucători.
“Piaţa europeană a depăşit punctul de minim. Acum pare a se fi stabilizat la un nivel foarte redus,” a declarat pentru Reuters directorul pentru vânzări al Volkswagen, Christian Klingler. „Redresarea va dura destul timp şi depinde de climatul politic şi economic. Să nu uităm că şomajul atinge cote-record iar băncile acordă cu greutate credite pentru industria auto,” a mai spus el.
Rupert Stadler, director executiv la Audi, brandul de lux al VW, a adăugat că vor mai trece unul sau doi ani înainte ca piaţa auto din Europa să intre pe o pantă crescătoare.
Şi ceilalţi mari producători împărtăşesc viziuni similare. Europa ar putea „să vadă luminiţa de capătul tunelului anul viitor,” a declarat Carlos Ghosn, şeful Renault şi Nissan Motors pentru ziarul Les Echo.
Estimarea sa pentru piaţa europeană este de un plus 1,5% pentru acest an, jumătate din cât prognoza Renault în aprilie. Maxime Picat, brandmanager la PSA Peugeot Citroen, vede o redresare graduală în Europa pe parcursul anului viitor.
În timp ce toţi producătorii se plâng de scăderea pieţelor, nu toţi au fost afectaţi în aceeaşi măsură: constructorii germani, VW, BMW şi Daimler au beneficiat de poziţia bună pe care o au pe pieţele cu creştere rapidă din America de Nord şi Asia, unde cererea pentru segmentul premium a fost mai puternic.
Aceasta le-a permis să investească mai mult decât concurenţii lor cu expunere mult mai mare pe pieţele din Europa de sud, precum Peugeot, Renault şi Fiat. Rezultatele cheltuielilor de proiectare sunt vizibile la Salonul de la Frankfurt, unde noile modele germane surclasează concurenţa.
Cel mai mare constructor european, Volkswagen, anticipează livrarea a 9,5 milioane de maşini în acest an, în creştere faţă de 9,3 milioane anul trecut.



