"O reducere mare, de 15.000 de euro, va însemna, pentru un credit pe 25 de ani, o suma minimă în minus pentru rata lunară. Cumpăratorul tot nu va putea achita suma necesară pentru avans, chiar dacă şi-ar permite rate lunare de peste 500 de euro", a declarat director de marketing al divizia de vânzări pentru Romania Invest, Be Igloo, Nimrod Zvik.
Aceeaşi opinie o are şi country manager fondului de investiţii Romania Invest, Bjorn Hauge. "Analizele noastre asupra pieţei imobiliare româneşti şi contactul direct cu oamenii care îşi doresc să cumpere o locuinţă ne-au convins de faptul că singura problemă a acestei pieţe sunt modalităţile neflexibile de finanţare", a precizat Hauge.
Be Igloo, divizia de vânzări a Romania Invest va oferi clienţilor, din 1 iulie, credite direct de la vânzător, care potrivit reprezentanţilor companiei vor permite românilor să ia un credit pentru o locuinţă chiar dacă nu dispun de avansul necesar.
"Nu le vom impune condiţi, ci vom lucra după situaţia în care se află ei. Dacă au doar 10% avans, dar îşi permit să plătească ratele, de ce nu?", a adaugat Zvik.
Romania Invest deţine 800 de apartamente în şapte proiecte rezidenţiale din Bucuresti, trei dintre acestea fiind deja complet finalizate.
Reducerile de preţ la locuinţe nu ajută piaţa, în actualele condiţii de finanţare
Publicat la 30.06.2009, 10:22:20
Articole înrudite

Actualitate
Reducere reală sau preț umflat? Cum verifici o ofertă înainte de Black Friday

Europa
Locuințe mai accesibile pentru tineri? Planul care ar putea schimba piața europeană

Tech
Doi români au primit finanțare tech de 17 milioane de dolari în Silicon Valley. Siena, startup-ul lor de inteligență artificială, este aur pentru comerțul vestimentar
Cele mai citite
- 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
- 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
- 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
- 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
- 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley
Newsletter zilnic money.ro
Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.
