Reforma educatiei (I)

Reforma lui Marga a incercat sa dea libertate scolilor in realizarea continuturilor invatarii, astfel incat oferta scolara sa fie relevanta specificului regional sau local al pietei muncii. Curriculumul national era restrans la 70%, restul devenind initiativa a scolilor si a comunitatilor din care acestea fac parte. Se incerca, pentru prima data, responsabilizarea oamenilor din educatie. Atunci a inceput sarabanda schimbarilor. Si erau perfect justificate, aveau coerenta, mergeau catre descentralizare, incepea discutia despre calitatea serviciilor de educatie. A aparut un nou curriculum national care, pentru anii ‘90, era relevant. Tot pe acela il avem si astazi si evident ca este depasit si uzat moral. Un ciclu curricular nu trebuie sa depaseasca patru-sase ani. Ce s-a intamplat de atunci si pana astazi se stie: alegerile din 2000 au readus educatia la conceptia din anii ‘92-’93, iar ministrii care s-au succedat au incercat in van sa reformeze si sa corecteze erorile unui sistem eminamente de stat, necompetitiv, care pierdea vizibil din calitatea serviciilor sale, fiind profund neadaptat la noile realitati ale societatii romanesti. Asa s-a ajuns ca presedintele, intuind impactul electoral al temei, sa solicite un pact national pe educatie care sa reaseze educatia din Romania pe noi temelii. Presedintele a strans in jurul sau o comisie formata din oameni cu expertiza in educatie, care a publicat un raport - Romania educatiei, Romania cercetarii - care a pus in 2007 un dignostic sumbru, dar corect, educatiei romanesti: se stinge incet, dar sigur, iar repercusiunile se simt in economie si in societate. Educatia nu mai creeaza competente relevante pietei muncii si, mai mult, nici macar nu creeaza abilitati si atitudini de baza necesare oricarui angajat si cetatean, precum activ si competitiv: comunicarea, lucrul in echipa, participarea la viata comunitatii, formarea pentru a invata pe parcursul intregii vieti, fructificarea aplecarilor vocationale s.a.m.d.