Reforma educatiei (II)

Chair daca diagnosticul acelui raport este unul realist si corect pus, masurile sugerate nu reusesc sa schimbe paradigma etatista in care este gandita educatia la noi.

Raportul vede in continuare statul ca unic responsabil in dubla sa calitate, de reglementator si furnizor de educatie (preuniversitara) peste tara.

In cazul in care cu functia de reglementare suntem partial de acord, cu viziunea ca statul trebuie sa fie singurul furnizor de educatie nu suntem de acord, din motive realiste: astazi nu se mai poate garanta eficienta manageriala a unei entitati cu 11.000 de functionari (in minister si in institutii subordonate), 260.000 de lucratori (cadre didactice) si milioane de beneficiari directi. Aceasta abordare va presupune mereu aceeasi birocratie profund contraproductiva, necompetitiva, nepasatoare si dezumanizanta.

O reforma care va schimba principii si nu va afecta structura profunda a sistemului este perdanta. Ce-i de facut? Pasul unu: descentralizare si responsabilizare; pasul doi: privatizarea unui procent de circa 40% din educatia preuniversitara.

In momentul de fata, scolile preuniversitare private reprezinta mai putin de un procent din totalul unitatilor scolare.

Argumentele nu se rezuma doar la experienta economica referitoare la calitatea serviciilor companiilor private, comparativ cu cele oferite de catre stat, ci sunt mult mai profunde, avand forta de a genera o dezbatere mai realista decat cea de fata.

Practic, frumoasele intentii parafate prin prezentul pact ar fi mult mai realizabile de catre sinergiile unui mediu concurential.