Uneori, aceasta prinde contur chiar cu ajutorul domnului Geoana, care se vede pus in situatia de a aplica un fel de paguboasa strategie de limitare a pagubelor aduse anemicului sau profil politic. Stiind ca nu il poate opri pe Miron Mitrea, l-a propus pe acesta coordonator al campaniei electorale. Din acelasi motiv a renuntat sa se mai opuna candidaturii lui Adrian Nastase pentru presedintia Consiliului National. Serban Mihailescu (va amintiti de el?) a ramas o voce care conteaza in partid, oricat de mult ar vrea domnul Geoana sa ne prezinte un PSD cu fata spre viitor.
Despre Ion Iliescu este inutil sa mai amintesc. Batranul senator nu renunta nici in ruptul capului la misiunea sa si se comporta ca un proprietar de mosie suparat pe arendasul nepriceput, in mainile caruia si-a lasat averea. E ceva care ii uneste pe multi dintre vechii lideri PSD aflati in curs de regrupare. Deasupra multora dintre ei atarna cate unul sau mai multe dosare penale, ceea ce ii face mai motivati decat va fi vreodata actualul presedinte al PSD. Pe cartea partidului, unii dintrei ei isi joaca libertatea, in timp ce Mircea Geoana isi risca, deocamdata, doar improbabilul loc in cartile de istorie. Sigur, pana la urma, este treaba lui Mircea Geoana cu cine construieste noul PSD. Insa, tolerand in preajma sa personaje de felul celor amintite mai sus, liderul PSD comite o frauda. Atunci cand a preluat conducerea partidului, a lasat sa se inteleaga ca ii va oferi legitimitate si respectabilitate. Ceea ce a reusit pana acum a fost doar sa creeze o confuzie temporara, al carei rezultat pare sa fie circumscris principiului “Jeana nu e moarta, Jeana se transforma”.
Atunci cand se lasa inconjurat/ghidat/dominat de fantome politice, Mircea Geoana nu se poate astepta la simpatie sau intelegere. Or, asta era principalul sau capital. Incapacitatea de a profita de el da masura anvergurii politice a liderului PSD. Pana acum, Mircea Geoana nu a fost decat un presedinte de partid provizoriu, pasabil si irelevant. Cam ca predecesorul sau, Oliviu Gherman, care tinea, pe la mijlocul anilor ‘90, locul de presedinte al PDSR cald pentru Ion Iliescu. Deosebirea e ca domnul Gherman nu a avut niciodata pretentia ca poate mai mult.
