Regele Charles al III-lea i-a transmis o scrisoare de felicitare noului președinte al României, Nicuşor Dan, în care își exprimă încrederea că, sub conducerea acestuia, relațiile dintre România și Regatul Unit vor continua să prospere. Scrisoarea subliniază parteneriatul solid dintre cele două țări, precum și angajamentul comun pentru sprijinirea Ucrainei și pentru menținerea stabilității în regiune.
Mesajul Majestății Sale a fost transmis oficial de Ambasada Marii Britanii la București, iar ambasadorul Giles Portman i l-a înmânat personal președintelui ales.
Mesajul Regelui: Prietenie, stabilitate și continuitate
„Stimate domnule preşedinte,
Eu şi soţia mea dorim să vă adresăm cele mai calde felicitări pentru alegerea dumneavoastră în funcţia de Preşedinte al României. Mandatul dumneavoastră începe într-o perioadă de mare incertitudine în Europa şi în lume. Împreună, ne confruntăm cu multe provocări, de la combaterea schimbărilor climatice şi protejarea naturii, până la încheierea teribilului conflict din Ucraina”, a scris Regele Charles în debutul scrisorii sale.
Suveranul britanic și-a amintit cu apreciere de întâlnirea cu Nicușor Dan din 2022, când acesta era primar general al Capitalei:
„Îmi amintesc foarte bine de vizita mea din 2022 la Centrul Romexpo din Bucureşti, unde ne-am cunoscut când eraţi primar. Ştiu că, sub conducerea dumneavoastră, nu numai că relaţia dintre ţările noastre va prospera, dar vom rămâne uniţi în activitatea noastră comună, inclusiv în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina şi stabilitatea regiunii.”





