money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Registrul Comerţului Arad a admis procesele verbale ale AGA de la SIF Banat-Crişana(SIF1), din 25 aprilie

Publicat la 25.05.2009, 15:02:34

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Registrul Comerţului Arad a admis procesele verbale ale AGA de la SIF Banat-Crişana(SIF1), din 25 aprilie

"Noi am încercat să blocăm depunerea procesului verbal pentru a câştiga timp, dar acest lucru era posibil doar o lună, şi atunci era normal să admită cererea", a declarat pentru NewsIn Andrei Diaconescu, managing partner la banca de investiţii Capital Partners.

Mai mulţi acţionari ai SIF Banat - Crişana (SIF1) cer în instanţă anularea hotărârilor luate în adunarea generală din 25 aprilie sau anularea suspendării drepturilor de vot, societatea de investiţii fiind citată în 16 dosare la Tribunalul Arad.

Pintre cei care contestă AGA din aprilie se numără Andrei Diaconescu, managing partner la banca de investiţii Capital Partners, care a candidat şi la un loc în consiliul de administraţie al SIF 1, firma Drogati Enterprises Limited, Banca Transilvania, BT Asset Management, precum şi mai multe firme prezumate că acţionează în mod concertat cu investitorul Cătălin Chelu.

Andrei Diaconescu şi firma Drogati Enterprises Limited, înregistrată în Cipru, au depus la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad cereri pentru a nu fi înregistrate hotărârile din AGA SIF Banat-Crişana.

De asemenea, Tribunalul Arad a emis o hotărâre pentru conservarea datelor votului electronic din AGA, decizie care va fi aplicată imediat.

Totodată, alături de mai mulţi acţionari ai SIF Banat-Crişana (SIF1), care au candidat pentru un loc în conducere, Andrei Diaconescu a cerut Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) să investigheze modul în care s-au desfăşurat alegerile în adunarea generală din 25 aprilie a SIF Banat-Crişana.

El menţionează că CNVM a solicitat mai multe clarificări în legătură cu modul în care s-a desfăşurat adunarea generală a SIF1, pentru a putea lua o decizie.

În acelaşi timp, mai mulţi acţionari au cerut şi refacerea AGA în termen de două luni, solicitare fiind consemnată în procesul verbal al AGA SIF Banat-Crişana.

Locurile din conducerea SIF Banat Crişana au stârnit o luptă acerbă, fiind râvnite de mai mulţi oameni de afaceri importanţi, printre care Horia Ciorcilă - preşedintele Băncii Transilvania, Doru Lionăchescu - directorul băncii de investiţii Capital Partners, Alexandru Pârvulescu - preşedintele Romenergo, Octavian Radu - proprietar al grupului de firme RTC, şi actualul preşedinte al SIF1 - Ioan Cuzman.

În urma adunării generale, Ioan Cuzman, Emil Cazan, Ion Stancu, Pavel Belean şi Zoltan Hosszu au fost realeşi în conducerea SIF Banat Crişana, singurele nume noi fiind Carmen Dumitrescu, actualul director general adjunct al societăţii de investiţii, şi Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, care ulterior au refuzat funcţiile din consiliul de administraţie.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite