SIF Oltenia a înaintat la Registrul Comerţului Vâlcea cererea de radiere, iar astăzi a fost realizată această operaţiune. Procesul dintre SIF Oltenia şi Oltchim a durat aproape 4 ani, timp în care acţiunile rezultate în urma majorării de capital au fost blocate de la tranzacţionare de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
În 28 noiembrie 2003, statul, în calitate de acţionar majoritar al Oltchim, a aprobat majorarea capitalului social al companiei, până la un nivel de 11 ori mai mare. Astfel, în contul creanţelor asupra Oltchim statul a primit 3,23 miliarde acţiuni, în valoare de 323,6 milioane lei, în vreme ce restul acţionarilor nu au avut posibilitatea de a-şi exercita dreptul de preferinţă şi prin urmare aceştia şi-au diminuat considerabil cota, pe când statul şi-a sporit-o substanţial de la 53% la 95,74%.
După majorarea hotărâtă în 2003, dar operată la 1 august 2005, Oltchim a ajuns la un capital de 354,7 milioane lei. Principalii acţionari ai Oltchim din 2003, Broadhurst Investments LTD cu 12,04% şi SIF Oltenia cu 6,42%, şi-au diminuat deţinerile până sub 1%. Aceşti doi acţionari au intentat un proces statului, prin care au cerut anularea majorării din 2003 a capitalului Oltchim, deoarece nu au avut posibilitatea de exercitare a dreptului de preferinţă. Instanţa a dat câştig de cauză reclamantului SIF Oltenia anulând majorarea capitalului Oltchim.
Actiunile combinatului chimic au fost suspendate de la tranzacţionare la ora 13 si 34 de minute pentru a asigura accesul egal al investitorilor la informaţii, a anuntat Bursa de Valori Bucureşti. Titlurile Oltchim aveau o scădere de 1,47% şi se tranzacţionau la 1 leu şi 34 de bani.
Registrului Comerţului a radiat acţiunile din urma majorării de capital de la Oltchim din 2003
Publicat la 26.10.2007, 11:55:03
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
