money.ro
Actualitatemoney.ro

Regiunea Nord-Est ocupă primul loc pe ţară la întocmirea de proiecte pentru fonduri structurale

Publicat la 21.02.2008, 09:53:17

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Regiunea Nord-Est ocupă primul loc pe ţară la întocmirea de proiecte pentru fonduri structurale
Autorităţile publice din regiunea de dezvoltare Nord-Est se află pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de proiecte pentru fonduri structurale, peste 42% dintre proiectele depuse până acum la nivel naţional fiind din această zonă, transmite corespondentul NewsIn.

Trei proiecte, pentru refacerea a aproape 120 de kilometri de drum judeţean, depuse de Consiliul Judeţean Iaşi în parteneriat cu autorităţile din Botoşani, Vaslui şi Suceava, au primit deja avizul ministerului de resort. Valoarea totală a acestora este de 57 de milioane euro, dintre care 34 milioane euro reprezintă fonduri nerambursabile. Cele trei proiecte, alături de unul similar din Oltenia, sunt singurele din ţară care au trecut de ultima etapă la accesarea fondurilor structurale. În termen de şase luni, autorităţile vor întocmi proiectele tehnice, ulterior urmând a fi organizate licitaţiile de execuţie.

"La nivel naţional, sunt depuse 76 de proiecte, din care 32 vin din regiunea noastră. Suntem încrezători că vom accesa mai multe fonduri decât cele care ne-au fost alocate pe partea de infrastructură (n.r. - 143 milioane de euro)", a declarat, joi, pentru NewsIn, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), Constantin Apostol.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite