Darling a spus la canalul de televiziune Sky TV că a discutat problema cu alţi miniştrii de finanţe săptămâna trecută, iar discuţiile ar trebui să continue săptămâna aceasta, pentru a îmbunătăţi reglementările şi pentru a accentua deschiderea şi transparenţa lor.
"În ceea ce priveşte reglementările internaţionale, avem nevoie ca sistemul să fie mai deschis şi mai transparent", a spus ministrul britanic de finanţe, care a adăugat că "reglementările trebuie îmbunătăţite, iar acest lucru trebuie făcut la nivel internaţional".
Comentariile lui Darling survin în contextul unei retrageri a depozitelor de la a cincea bancă din sectorul ipotecar din Marea Britanie, Northern Rock, ca urmare a faptului că aceasta a fost afectată de criza mondială de lichiditate generată de problemele din piaţa americană a creditelor ipotecare cu grad mare de risc.
Clienţii au retras în ultimele două zile un cuantum estimat la 1,5 miliarde lire sterline (3,03 miliarde dolari) de la banca Northern Rock, potrivit presei britanice, sumă ce reprezintă aproape 6% din depozitele băncii.
Banca centrală a Marii Britanii, Bank of England, în calitate de creditor "de salvare", a oferit băncii Northern Rock accesul la fonduri de urgenţă, dar nu a dat mai multe detalii. Ministrul britanic de finanţe a spus că dacă aceştia vor, este dreptul clienţilor de a retrage fonduri de la Northern Rock.
Banca britanică Northern Rock, afectată de turbulenţele din pieţele financiare, ar putea fi vândută, iar portofoliul său ipotecar în valoare de 100 miliarde lire sterline împărţit între celelalte bănci mari din ţară, potrivit publicaţiei Sunday Telegraph.
Darling a mai spus că în pofida problemelor cu care se confruntă, banca Northern Rock îşi menţine bonitatea, iar sistemul financiar şi economia Marii Britanii sunt solide. Oficialul britanic a mai spus că turbulenţele provocate de problemele din piaţa americană a creditelor ipotecare cu grad mare de risc sunt mai accentuate în ţări ca Statele Unite ale Americii şi Germania.
Sursa: NewsIn



