Reinvestirea profiturilor susţine investiţiile străine directe
Publicat la 07.12.2007, 14:47:34
Astfel, în primele nouă luni din 2007, investiţiile străine directe au însumat 5,137 miliarde de euro, în scădere uşoară faţă de acelaşi interval din 2006, când au fost de 5 miliarde 203 milioane.
Profiturile obţinute şi reinvestite de către jucătorii străini din economia românească au crescut cu 28,3% în primele nouă luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2006, până la 1,926 miliarde de euro.
Ponderea lor în totalul investiţiilor a ajuns la 37,5%, faţă de 28,8% în ianuarie-septembrie 2006. În schimb, participaţiile la capital s-au redus în primele trei trimestre din 2007 cu aproape 40% faţă de perioada echivalentă din anul trecut, până la 642 milioane euro.
Investiţiile străine directe au acoperit în primele nouă luni ale acestui an peste 42,2% din deficitul de cont curent din aceeaşi perioadă.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
