Sectorul serviciilor, dominant pentru Produsul Intern Brut (PIB) al zonei euro, ar putea să fi trecut peste un punct maxim în iunie din punct de vedere al creşterii, potrivit sondajului Eurozone Services Purchasing Managers' Index (PMI) realizat de Markit.
Indicele calculat de Markit după intervievarea reprezentanţilor a circa 2.000 de companii din zona euro, de la bănci la hoteluri, a căzut la 55,5 în iunie, de la maximul ultimelor 33 de luni de 56,2 înregistrat în mai.
Deşi continuă să se plaseze peste nivelul 50, care departajează creşterea economică de contracţie, semnalele de slăbire a comenzilor noi, îndeosebi în Germania, ar putea indica încetinirea creşterii economice din zona euro în următoarele trimestre.
"Semnele de întrebare legate de sustenabilitatea acestei creşteri sunt ridicate de încetinirea observată în iunie în cazul fluxului de comenzi noi, condusă de scăderile din Germania şi Spania", avertizează economistul şef al Markit, Chris Williamson.
Acesta subliniază ca riscuri problemele din sectorul bancar, deficitele bugetare mari şi măsurile de austeritate tot mai des întâlnite şi mai dure, care deranjează mediul de afaceri şi consumatorii.
Relansarea economică încetineşte în zona euro - sondaj PMI
Publicat la 05.07.2010, 09:32:43
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
