money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Remeş este încrezător că România va absorbi, în 2007, fondurile UE pentru agricultură

Publicat la 31.08.2007, 16:10:56

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Remeş este încrezător că România va absorbi, în 2007, fondurile UE pentru agricultură

Remeş a precizat că, deşi se estimează că România va reuşi să absoarbă 20% din aceşti bani, totuşi există capacitatea de absorbţie integrală a acestor bani. Ministrul a mai spus că România este pe locul patru în UE din punctul de vedere al banilor primiţi pentru dezvoltare rurală. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, România primeşte, până în 2013, 8,055 miliarde de euro şi este depăşită de Polonia, cu 13,2 miliarde de euro, Italia, cu 8,2 miliarde de euro şi Germania, cu 8,1 miliarde de euro

"România este pregătită să atragă aceste sume, pentru că avem o instituţie (Agenţia pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit, n.r.) unde personalul s-a rodat şi au scăpat de percepţia că dau banii de la ei", a spus ministrul agriculturii.

Remeş a reamintit că absorbţia nu înseamnă şi primirea efectivă a banilor, pentru că plăţile se vor face după regula n+2, adică în cel mult doi ani de la angajarea fondurilor.

Totodată, oficialul a asigurat că banii de la UE sunt cei mai cinstiţi bani care se pot face în România. "Am fost beneficiarul unui proiect SAPARD, în urmă cu ceva ani şi vreau să spun că sunt cei mai cinstiţi bani care se pot face în România. Vă doresc să fiţi liberali când accesaţi fondurile şi, după ce ajungeţi la profit, purtaţi-vă social-democratic şi ajutaţi-i pe alţii", a spus Remeş.

Prezent, de asemenea, la Conferinţa Naţională de Promovare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, reprezentantul Comisiei Europene în România, Donato Chiarini, a spus că absorbţia banilor europeni nu trebuie să devină o obsesie şi că este încrezător că cei implicaţi ştiu ce au de făcut pentru absorbţia banilor.

"Această obsesie cu privire la capacitatea de absorbţie a fondurilor europene sperăm că nu va deveni un handicap psihologic şi cred că nu se va întâmpla aşa pentru că operatorii implicaţi, instituţii şi posibili beneficiari, au o idee clară cu privire la acest program de dezvoltare rurală. Aceste fonduri europene se adresează majorităţii tăcute, a celei din mediul rural. Suntem la o răscruce de drumuri şi vom vedea dacă România va reuşi să asigure un echilibru între mediul rural şi mediul urban", a adăugat Chiarini.

Planul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) stabileşte politicile şi acţiunile de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013, în domeniile agricol, silvic şi dezvoltare rurală, dar şi proiectele de investiţii. Prin PNDR se vor derula, până în 2013, fonduri europene de peste opt miliarde de euro, fonduri provenite din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite