Remeş: România nu poate cheltui banii europeni alocaţi agriculturii în 2007
Publicat la 03.04.2007, 09:45:03
Viitorul ministru al agriculturii, Decebal Traian Remeş, a declarat în faţa comisiilor de specialitate din Parlament că România nu va putea cheltui anul acesta fondurile europene alocate cu generozitate României anul acesta pentru că nu mai este timp suficient.
Decebal Traian Remeş a admis în faţa comisiilor de specialitate ale Parlamentului că "a fost trimis politic" la Ministerul Agriculturii, că are o misiune grea şi pentru el, prioritară este accesarea fondurilor europene destinate agriculturii, în ciuda incapacităţii agriculturii de a cheltui toţi banii.
"Banii sunt oferiţi cu generozitate, dar probabil sunt prea mulţi pentru acest an pentru că nu suntem pregătiţi să cheltuim fondurile europene. Intervalul de timp este mult prea scurt, iar numărătoarea inversă curge", a precizat Remeş.
"Am convingerea că mi s-a dat cel mai greu minister. Tot spre nenorocul meu voi face parte dintr-un guvern care va avea dificultăţi foarte mari din cauza conjuncturii politice", a explicat Remeş.
Membrii comisiei care l-a audiat pe Decebal Traian Remeş nu s-au înghesuit să-i pună întrebări incomode candidatului, limitându-se mai mult la recomandări.
Printre puţinele întrebări punctuale care i-au fost adresate lui Remeş a fost cea a senatorului PSD Ilie Sârbu, fost ministru al agriculturii. "Cred că este important cum vor fi accesate fondurile europene. L-aş întreba pe Decebal Traian Remeş care sunt aceste fonduri, ce finanţează ele şi cine le gestionează?", a întrebat Sârbu.
De asemenea, membrii comisiei l-au chestionat pe Remeş cu privire la problema cercetării din agricultură, situaţia Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), despre relansarea sectorului forestier sau despre restructurarea ministerului.
Candidatul la postul de ministru al agriculturii nu a răspuns punctual la aceste întrebări, însă a subliniat că pentru orice proiect legislativ nu va lipsi de la dezbaterile din comisia pentru agricultură. El a mai menţionat că doreşte să identifice care sunt priorităţile din minister, problemele care nu mai suferă amânare.
"Nu pot să spun că voi schimba organigrama ministerului. Totuşi pot să spun că am nevpoie de 25-30 de oameni de încredere, specialişti din minister, pentru că fiecare sector al agriculurii este un domeniou vast. Rolul meu este de a face mecanismul să meargă, nu ma angajez să revoluţionez ceva", a mai spus Remeş.
Totuşi acesta a recunoscut problema APIA, atât în ceea ce priveşte angajările, cât şi în privinţa funcţionalităţii agenţiei. "Este o vină, inclusiv a colegilor mei, modul în care a fost recrutat personalul, fiindcă toată lumea a vânat salariile mari. Angajaţii agenţiei te tratează de parcă ar da banii de la ei. În cel puţin două judeţe am experienţă personală, dar promit că angajaţii APIA îşi vor schimba comportamentul", a mai spus Remeş, în faţa comisiilor reunite.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro miercuri: 5.2452 lei. Transgaz a pierdut 1.52% pe BVB

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. BET se apropie de 50% creștere în acest an
Piețe financiare
Curs BNR valabil 20 august 2026: 1 euro = 5.2452 lei. Leul pierde ușor teren
Piețe financiare
Curs euro marți: 5.2442 lei. Transgaz a pierdut 1.60% pe BVB

Piețe financiare
