money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Remeş vrea altă lege pentru privatizarea Societăţii de Îmbunătăţiri Funciare

Publicat la 16.08.2007, 08:31:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Remeş vrea altă lege pentru privatizarea Societăţii de Îmbunătăţiri Funciare

"În cadrul discuţiilor de miercuri, ministrul Remeş a afirmat că termenul privind privatizarea societăţii (Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare-n.red) a fost depăşit şi a anunţat că va modifica legislaţia, în cel mult două săptămâni. După apariţia noului act normativ, ministrul va semna şi ordinul de administarea specială", a declarat, joi, liderul Uniunii Sindicatelor din Îmbunătăţiri Funciare(UNIF), Vasilica Blebea.

Aceasta a precizat că termenul de privatizare a SNIF a fost 30 septembrie 2005, ulterior fiind prelungit cu doi ani.

"Noi considerăm că termenul nu este depăşit şi chiar dacă ar fi aşa, este vina Ministerului Agriculturii, instituţie responsabilă", a spus Blebea.

Sindicaliştii de la UNIF au pichetat, luni, sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Aproximativ 15 lideri de sindicat, nemulţumiţi că reprezentanţii Ministerului Agriculturii nu îi primesc la discuţii, au intrat în greva foamei.

Iniţial, ministrul agriculturii Decebal Traian Remeş a declarat că fiecare sindicat trebuie să discute problemele cu instituţia de care aparţine, astfel încât sindicaliştii ar trebui să discute cu cei ai Agenţia Domeniilor Statului (ADS), nu cu cei din minister. Ulterior, Remeş i-a primit pe sindicalişti la discuţii, în cursul zilei de marţi.

Potrivit legii, administrarea specială în perioada de privatizare se instituie la societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice deţine un pachet majoritar de acţiuni, aflate în proces de privatizare, prin ordin de ministru. De la data instituirii procedurii de administrare specială, se adoptă o serie de măsuri excepţionale. Astfel, nicio regie autonomă, companie naţională sau societate comercială nu are dreptul să schimbe, să refuze ori să întrerupă servicii (electricitate, gaze naturale, apă) către societate.

În schimb, societatea este obligată să întocmească un grafic de reeşalonare a obligaţiilor restante către furnizorii de servicii şi să achite anumite rate potrivit graficului. Doar dacă acest grafic nu este respectat, furnizorii pot să întrerupă serviciile respective.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite