Aparatul, numit R-link, va fi integrat pentru început pe viitorul model Clio 4, precum şi pe vehiculul electric Zoe, a declarat Patrick Hoffstetter, directorul pentru tehnologie digitală al Renault, relatează Wall Street Journal.
Grupul francez va include apoi aparatul pe toată gama viitoare de maşini, a precizat Hoffstetter. Directorul general al Renault, Carlos Ghosn, a anunţat anul trecut intenţia grupului de a colabora cu dezvoltatorii IT.
"Automobilul devine o nouă platformă", a spus Hoffstetter. El a arătat că tableta poate fi controlată prin comandă vocală sau de la butoane de pe volan.
"Acum avem nevoie de ajutor. Avem nevoie ca dezvoltatorii să lucreze la aplicaţii", a adăugat el.
Când va fi lansată, pe tabletă vor fi instalate circa 50 de aplicaţii, majoritatea scrise de Renault.
"Vom deschide un magazin Renault pentru aplicaţii, care să poată fi descărcate de clienţi", a arătat Hoffstetter. Acesta nu a dezvăluit termenii exacţi de colaborare cu dezvoltatorii, da a spus că va avea loc o împărţire a veniturilor. Citește articolul
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.