Renault Sport se va ocupa de proiect, iar bolidul va fi condus de pilotul Jean-Philippe Dayraut, câştigătorul Trofeului Andros.
"În parteneriat cu proiectul lui Jean-Philippe Dayraut, VIP Challenge, Renault Sport Technologies şi Tork Engineering lucrează la un model Dacia Duster de 850 cai putere care să îndeplinească cerinţele tehnice ale cursei de la Pikes Peak", se arată într-un comunicat al companiei Renault.
Cu câteva luni în urmă au circulat informaţii despre modelul Dacia Duster Pikes Peak care va avea un motor derivat din cel al lui Nissan GT-R V8 de 3,8 litri. Greutatea maşinii s-ar putea situa în jurul a 900 de kilograme.
Cursa Pikes Peak International Hill Climb are loc în Colorado, Statele Unite, pe o distanţă de 19,99 kilometri. Traseul acoperă o diferenţă de nivel de 1439 de metri între start şi sosire, urcând până la înălţimea de 1862 de metri. Maşinile se întrec pe macadam, dar şi pe asfalt, cursa având 156 de viraje. Competiţia se află în calendarul oficial FIA International Events, având 150 de participanţi din toată lumea.
Renault scoate Dusterul de 850 cai putere
Publicat la 28.02.2011, 16:08:40
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
