Renault va reduce producţia cu 25% în trimestrul al patrulea
Publicat la 17.11.2008, 12:22:05
Pe piaţa auto, grav afectată de criza financiară globală, vânzările Renault au scăzut cu 14,5% în octombrie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei, publicat vineri. Deteriorarea mediului economic pe piaţa europeană s-a agravat în octombrie, ceea ce a dus la decizia Renault de a revizui reducerea anunţată pe 23 octombrie, de la 20 la 25%. "Suntem pe cale să ne reducem producţia în toate uzinele din lume," a declarat directorul general al grupului .
Pelata explică: "avem două obiective: să ne limităm stocurile şi pe cele ale concesionarilor noştri, deoarece ei sunt fragili financiar. Această protecţie a reţelei noastre este fundamentală pentru a ne asigura vânzările" . Renault îşi menţine deocamdată proiectele de lansare de noi automobile pentru anul 2009, dar şi pentru 2010-2011.
Ce nu era indispensabil pentru anul viitor a fost decalat, a spus directorul şi a exemplificat cu situaţia din India, unde grupul va investi într-o singură linie de producţie în loc de două, aşa cum se prevăzuse iniţial.
Renault, deţine o participaţie de 44% în cadrul companiei japoneze Nissan şi nu are o expunere directă la declinul pieţei auto din Statele Unite, unde vânzările au scăzut până la un minim al ultimilor 25 de ani şi unde producătorii auto solicită sprijinul financiar al guvernului. Compania a anunţat recent că va disponibiliza 6.000 de angajaţi în Europa, dintre care 4.900 în Franţa.
Citeşte mai mult despre criza financiară internaţională pe www.lumeaincriza.ro
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
