Reprezentanţii AIG Life România spun că problemele financiare ale AIG nu le-au afectat afacerile
Publicat la 11.11.2008, 13:20:11
Problemele financiare ale American Intenational Group (AIG) nu au afectat vânzările subsidiarei sale din România, în condiţiile în care în trimestrul III, afacerile AIG Life Asigurări România au sporit cu 6% faţă de trimestru anterior, până la 79,9 milioane lei, au spus reprezentanţii companiei.
În trimestrul al doilea din 2008, AIG Life Asigurări România a înregistrat o valoare a primelor brute subscrise de 75,3 milioane lei.
"În ultimele două luni (septembrie şi octombrie n.r.), am registrat un nivel record al vânzărilor. Astfel, compania a afişat prime brute subscrise de 10 milioane dolari pe lună, faţă de o medie lunară de circa 9,3 milioane de dolari cât am înregsitrat în trimestrul anterior", a declarat directorul general al AIG Life Asigurări, Theodor Alexandrescu.
El a menţionat că rata anuală de reînnoire a poliţelor este de 93%, iar numărul clienţilor care s-au retras a fost nesemnificativ. "Numărul de clienţi noi asiguraţi a crescut cu 20% în ultimul trimestru", a mai spus Alexandrescu.
În prezent, compania are 700.000 de clienţi, potrivit reprezentanţilor săi.
"AIG Life Asigurări România este o entitate distinctă, cu bilanţ separat, care nu este afectat de problemele financiare ale altor companii din grup", au menţionat reprezentanţii companiei.
Referitor la contextul internaţional mondial, reprezentanţii AIG Life Asigurări România susţin că o criză face mai atractivă o poliţă de viaţă, în condiţiile în care oamenii sunt mult mai îngrijoraţi de situaţia lor financiară din viitor.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Din Moldova până în Argentina. Amploarea unei operațiuni globale împotriva traficului de persoane

Actualitate
Bucureștenii respiră cel mai poluat aer din UE! TOP 10 zone unde nivelul poluării a ajuns alarmant

Actualitate
