Reprezentanţi ai companiei ruse Gazprom şi ai cele ucrainene Naftogaz s-au reunit în cursul nopţii de miercuri spre joi, pentru a încerca să găsească o soluţie la criza gazelor, au anunţat agenţiile ruse de presă.
Disputa gazelor dintre Moscova şi Kiev s-a înveninat şi mai mult miercuri, reţeaua ucraineană de gazoducte care aprovizionează Europa cu gaz rusesc intrând în paralizie totală, în timp ce Uniunea Europeană ridica simţitor tonul pentru a cere soluţionarea crizei.
În încercarea de a găsi o ieşire din criză, reprezentanţii Gazprom, ai societăţii naţionale ucrainene Naftogaz, ai guvernelor rus şi ucrainean şi ai Uniunii Europene se întâlnesc joi la Bruxelles, a anunţat preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso.
Aproape 30% din gazul norvegian este exportat către Germania, 25% către Marea Britanie şi 15% către Franţa, potrivit cifrelor oferite de Direcţia norvegiană pentru hidrocarburi. Dar nivelul record al exporturilor Norvegiei ridică şi semne de întrebare privind strategiile principalilor săi clienţi: Germania, Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda şi Luxemburg.
Varlo Larsen este de părere că efectele crizei ucrainene asupra Europei de Vest "sunt mai degrabă psihologice, pentru că nu există un impact direct asupra ţărilor pe care le aprovizionează" Norvegia. În schimb cel puţin alte 11 state, printre care Austria, România, Cehia, Bulgaria şi Italia nu mai primesc deloc gaz rusesc.
Diferendul dintre Moscova şi Kiev s-a accentuat şi mai mult miercuri, când a fost sistată complet livrarea de gaz prin gazoductele care tranzitează Ucraina.
Sursa: NewsIn
Reprezentanţii Gazprom şi Naftogaz s-au întâlnit în cursul nopţii
Publicat la 08.01.2009, 06:41:12
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





