Cei mai mulţi români nu şi-au plătit ratele la bancă în intervalul septembrie-noiembrie 2008 atunci când criza a început să îşi arate colţii şi la noi, iar restanţele s-au majorat cu peste 30%.
Datoriile la creditele în monede exotice, în special franci elveţieni, au crescut de 34 de ori, până la 20 de milioane lei. În acelaşi timp, restanţele la împrumuturile în valută au crescut cu 120% la 200 de milioane de lei.
Cea mai mare pondere în volumul restanţelor o deţin creditele în moneda naţională, care sunt mai mari cu 60% şi ajung la 800 de milioane de lei. O bună parte dintre românii care au datorii la bănci se pot regăsi în următorul profil: bărbat în vârstă de peste 40 de ani, cu o datorie de aproape 2.500 de lei pe care nu a plătit-o de mai bine de 1 an.
În aceste condiţii românii îşi permit să cumpere doar produse şi servicii de strictă necesitate. Cheltuielile sunt mai mari decât în urmă cu doi ani. Potrivit Institului Naţional de Statistică, un român va cheltui în acest an peste 250 de lei pe alimente şi peste 140 de lei pentru plata serviciilor.
Restanţele la credite au crescut cu 73% în ultimul an
Publicat la 29.01.2009, 08:53:43
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
